Forajul tunelului de metrou către Aeroportul Otopeni a demarat! Grindeanu: În perioada 2027 – 2028, ne vom bucura de această magistrală.

Daniel
Moderator Daniel
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Forajul tunelului de metrou către Aeroportul Otopeni a demarat

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat că primul utilaj de foraj TBM a început lucrările la viitoarea stație de metrou Tokyo. Construcția magistralei M6, care va conecta stația 1 Mai cu Aeroportul Henri Coandă, este programată să fie finalizată în perioada 2027 – 2028.

„Avem două tronsoane de aproape 15 kilometri. Suntem aici, la stația Tokyo, un nume special ales, care va face legătura cu 1 Mai într-o parte și cu Henri Coandă în partea cealaltă. Pe acest tronson de 6,6 km, vor fi șase stații. Astăzi, primul TBM va începe să foreze. Într-un final, pe întreg tronsonul vor fi patru TBM-uri, două pe această secțiune și două pe cealaltă”, a declarat Grindeanu.

Ministrul a subliniat că proiectul Magistralei 6 există din anii ’90, când președinte al României era Emil Constantinescu. La finalul anului 2021, proiectul a fost blocat de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, care a susținut că linia de metrou de la 1 Mai până la Aeroportul Henri Coandă nu este rentabilă.

„Practic, prima oară s-a discutat de construcția acestei magistrale pe vremea când domnul Emil Constantinescu era președinte, deci undeva la sfârșitul anilor ’90, când s-a semnat prima înțelegere cu Guvernul japonez. Aduc mulțumiri Excelenței Sale domnului ambasador al Japoniei pentru răbdarea pe care au avut-o cu noi ca să continue să finanțeze această magistrală”, a adăugat Grindeanu.

Publicitate
Ad Image

El a menționat că, după finalizarea M6, intenționează să transfere compania Metrorex în subordinea primăriei, cu tot cu subvenții, pentru a asigura un sistem integrat de transport în Capitală. „Dacă vrem să discutăm de sistem integrat de transport în municipiul București, nu putem discuta de unele lucruri care se află la Primăria Bucureștiului și altele care se află la Ministerul Transporturilor”, a concluzionat ministrul Sorin Grindeanu.

Astfel, proiectul magistralei M6 avansează, iar primele lucrări de foraj sunt un pas important către realizarea unei legături mai eficiente între București și Aeroportul Otopeni.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *