Franța investește 10 milioane de euro în refacerea sarcofagului deteriorat în urma impactului unei drone rusești din februarie.

Daniel
Moderator Daniel
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Franța investește 10 milioane de euro în refacerea sarcofagului de la Cernobîl

Franţa va contribui cu 10 milioane de euro la repararea sarcofagului care izolează centrala nucleară de la Cernobîl, din Ucraina. Această structură a fost avariată în februarie 2025 de un atac cu dronă rusească, conform anunțului făcut de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Fondurile vor fi destinate „restaurării unor funcţii cheie” ale sarcofagului, care a fost inaugurat în 2019 de consorţiul francez Novarka, format din grupurile Bouygues şi Vinci. În urma atacului, unele dintre „sistemele concepute pentru a asigura durata de viaţă de 100 de ani” a sarcofagului nu mai sunt funcționale, existând riscul deteriorării suplimentare, a precizat BERD într-un comunicat.

Ucraina a acuzat Rusia că a deteriorat sarcofagul cu o dronă explozivă, fără a fi observată o creştere a radiaţiilor. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a asigurat că armata rusă nu vizează instalaţiile nucleare, fără a nega în mod expres atacul.

Structura, care are o înălțime de 108 metri și cântărește 36.000 de tone, acoperă reactorul care a explodat în aprilie 1986, în cel mai grav accident nuclear din istorie, și protejează un prim sarcofag construit de sovietici și resturile radioactive din interior.

Publicitate
Ad Image

Costul total al proiectului, care depășește 1,5 miliarde de euro, a fost finanțat de BERD și de comunitatea internațională. Noua finanțare franceză a fost anunțată la reuniunea anuală a BERD de la Londra și va suplimenta fondul de cooperare pentru Cernobîl lansat în 2020, care dispunea până acum de 25 de milioane de euro. Potrivit cotidianului britanic The Guardian, reparaţiile ar putea costa zeci de milioane de euro.

Un purtător de cuvânt al BERD a declarat că evaluările pagubelor sunt încă în curs, dar este clar că atacul a provocat daune semnificative. În prima etapă, va trebui reparată acoperirea exterioară pentru a preveni infiltrarea apei. Pe termen lung, se vor desfășura lucrări pentru „minimizarea eliberării de praf contaminat în mediu și crearea condițiilor necesare pentru desființarea în siguranță a vechiului sarcofag și a reactorului distrus.”

Trimisul special al președintelui Emmanuel Macron pentru reconstrucția Ucrainei, Pierre Heilbronn, a menționat că „sperăm că această primă contribuţie va permite deblocarea de noi angajamente din partea țărilor partenere.”

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *