Guvernul investește peste un miliard de lei în modernizarea și extinderea rețelelor de gaz natural

Daniel
Moderator Daniel
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Guvernul investește peste un miliard de lei în modernizarea și extinderea rețelelor de gaz natural

Guvernul României a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă prin care sunt alocate fonduri suplimentare de 1,186 miliarde de lei pentru finalizarea proiectelor de extindere, modernizare şi conversie a reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor naturale. Această măsură va asigura accesul la gaze naturale pentru peste 44.000 de gospodării din întreaga ţară, contribuind astfel la reducerea dependenţei de lemne pentru încălzire și la protecţia mediului.

Fondurile sunt destinate acoperirii costurilor suplimentare generate de creşterea preţurilor din sectorul construcţiilor și de ajustările necesare în proiecte. Guvernul a alocat 1,18 miliarde de lei din sumele obţinute prin licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Implementarea acestei măsuri va îmbunătăţi accesul la gaze naturale pentru cetăţeni, sprijinind în același timp obiectivele României și ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și tranziţia către un sistem energetic mai sustenabil.

Decizia asigură continuarea proiectelor pentru care au fost încheiate contracte de finanţare prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, evitând astfel returnarea unor sume primite de la Uniunea Europeană, care se ridică la aproximativ 600 de milioane de lei. Această măsură va salva 18 proiecte esenţiale, oferind comunităţilor o alternativă viabilă la încălzirea cu lemne.

Publicitate
Ad Image

Fără această intervenţie, ar fi existat riscul pierderii a 600 de milioane de lei deja investiţi din fonduri europene, sume care ar fi trebuit returnate cu dobânzi. Proiectele ar fi rămas nefinalizate, iar oamenii nu ar fi beneficiat de infrastructura necesară. Alocarea a 1,186 miliarde de lei este esenţială pentru finalizarea acestor lucrări și pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai în localităţile afectate.

Etichete:
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *