Horațiu Potra, în mijlocul controversei la Moscova: iubita sa surprinsă alături de mercenarii ceceni în septembrie 2024!

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Horațiu Potra, în mijlocul controversei la Moscova

Iubita mercenarului Horațiu Potra, un apropiat al lui Călin Georgescu, ar avea legături strânse la vârful cercurilor de putere de la Moscova, conform unor informații recente. Aceasta apare în mai multe fotografii alături de mercenari ceceni. Anchetatorii care efectuează percheziții la locuința lui Potra dispun de dovezi că acesta a zburat la Moscova. În acest context, zeci de percheziții au loc în prezent acasă la Potra și la apropiați ai acestuia.

Printre acuzațiile care li se aduc se numără constituirea unui grup fascist și fals în declarații privind finanțarea campaniei electorale din 2024. Surse din anchetă indică faptul că Horațiu Potra a fost fotografiat în Piața Roșie din Moscova în luna septembrie. Anchetatorii au în posesie un bilet de avion pentru întoarcerea sa în România și confirmarea cazării la un hotel din Moscova.

Dorina Mihai, partenera lui Potra, a postat pe internet numeroase mesaje pro-ruse, inclusiv o urare de „La mulți ani” pentru Vladimir Putin. Aceasta este suspectată de legături cu militari din Cecenia, apropiați de șeful cecenilor, Ramzan Kadîrov.

În prezent, au loc 47 de percheziții în județele Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj. Acțiunile vizează infracțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, instigare publică, inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea unei astfel de organizații. De asemenea, sunt investigate și acuzații de fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale și comunicarea de informații false. Vizați sunt mercenarul Horațiu Potra și apropiați ai săi.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *