Ilie Bolojan o numește pe Ana Birchall consilier prezidențial
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a numit-o pe Ana Birchall în funcţia de consilier prezidenţial, începând cu data de 1 mai. Ea va avea atribuţii şi responsabilităţi legate de implementarea parteneriatelor strategice ale României.
Ana Birchall, fost ministru și fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, va activa în cadrul Departamentului Politică Externă, Parteneriate Strategice şi Românii de Pretutindeni din Administraţia Prezidenţială. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Birchall va avea atribuţii și responsabilităţi pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României.
Ana Birchall a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti la mijlocul anilor ’90, continuându-și studiile în SUA, unde a obţinut titlul de doctor la Universitatea Yale. Ulterior, a profesat la o mare firmă de avocatură din New York. S-a întors în România în timpul guvernării Năstase, fiind angajată în Ministerul de Externe, unde s-a ocupat de negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Birchall a ocupat funcţia de consilier pe probleme de politică externă în Senat și a condus departamentul de educaţie al PSD. În 2012, a devenit consiliera premierului Victor Ponta, apoi deputat de Vaslui în două legislaturi. A îndeplinit funcția de ministru pentru Afaceri Europene și ministru al Justiției. După primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2019, Ana Birchall a fost exclusă din PSD.
