Impactul noilor taxe vamale ale SUA asupra exporturilor românești
Donald Trump dă economia mondială peste cap și asta va afecta în mod cert și România. SUA au impus taxe vamale de 20% pentru Uniunea Europeană, iar „renașterea industriei americane”, așa cum o numește Trump, are un cost pe care îl plătește și țara noastră. Statele Unite ale Americii sunt al doilea partener comercial din afara Uniunii Europene, după Marea Britanie. Relația cu SUA a evoluat în ultimul timp, dar noua taxare este posibil să ne afecteze negativ.
România ar putea simți consecințe atât directe, cât și indirecte prin creșterea costurilor din restul Uniunii. În 2022, România a trimis în Statele Unite bunuri în valoare de peste 2 miliarde de dolari, iar importurile au depășit 1 miliard de dolari. SUA cumpără de la noi, în principal, aparate electrice și electronice, cu exporturi în această categorie de peste 480 de milioane de dolari.
Exporturile de oțel și aluminiu au ajuns la aproape jumătate de miliard de dolari, iar aceste categorii sunt acum taxate cu 25%. Articole din fier, fontă și oțel au generat țării noastre venituri de 400 de milioane de dolari din SUA, România situându-se pe locul 11 între furnizorii globali. Aluminiul a adus alte 11 milioane de dolari.
O altă categorie importantă de produse exportate în SUA este cea a mașinilor, cu un total de peste 216 milioane de dolari. De asemenea, americanii au plătit 168 de milioane de dolari pentru anvelopele fabricate în România. Taxele au fost de asemenea mărite pentru aceste categorii, tot la 25%.
