Incendiu pe mare: un petrolier s-a aprins în urma coliziunii cu o navă de marfă în apropierea coastelor nord-estice ale Angliei
Un petrolier şi o navă de marfă au intrat în coliziune în largul coastei de nord-est a Angliei, a anunţat luni Agenţia Maritimă şi pentru Paza de Coastă. Potrivit BBC, petrolierul implicat în coliziune era în flăcări.
Alarma pentru incident a fost dată la 09.48 GMT (11.48, ora României). A fost solicitat un elicopter de salvare al pazei de coastă din Humberside, alături de bărci de salvare din Skegness, Bridlington, Maplethorpe şi Cleethorpes, un avion cu aripă fixă al pazei de coastă HM şi nave din apropiere cu capacitate de stingere a incendiilor. Incidentul rămâne în desfăşurare.
