Informațiile de la agențiile americane de spionaj sugerează că Iranul își intensifică pregătirile pentru a mina Strâmtoarea Ormuz.

Moderator
5 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Iranul își intensifică pregătirile pentru a mina Strâmtoarea Ormuz

Militarii iranieni au încărcat luna trecută mine marine pe vase din Golful Persic, ceea ce a sporit îngrijorarea Statelor Unite privind pregătirile Iranului pentru blocarea Strâmtorii Ormuz, ca reacție la loviturile israeliene pe întreg teritoriul iranian, afirmă doi oficiali americani. Aceste pregătiri, despre care nu s-a vorbit până acum public, au fost detectate de serviciile de informații americane și au avut loc după ce Israelul a lansat primele atacuri cu rachete asupra Iranului în 13 iunie.

Încărcarea minelor, care nu au fost încă amplasate în strâmtoare, sugerează că Teheranul ar avea intenții serioase de a închide una dintre cele mai circulate rute maritime din lume, escaladând astfel un conflict deja intensificat și afectând comerțul internațional. O cincime din livrările mondiale de petrol și gaze trec prin Strâmtoarea Ormuz, iar o blocadă ar putea duce la creșteri rapide ale prețurilor la energie la nivel global.

Până în prezent, cotațiile de referință pentru țiței au scăzut cu 10% după ce Statele Unite au bombardat situri nucleare iraniene. Această evoluție a fost parțial generată de scăderea temerilor că războiul va provoca perturbări majore în comerțul cu petrol. În 22 iunie, după ce bombele antibuncăr americane au lovit trei instalații nucleare vitale din Iran, parlamentul de la Teheran a susținut o măsură de blocare a strâmtorii. Deși decizia nu este obligatorie, ultimul cuvânt îl are Consiliul Național Suprem de Securitate al Iranului.

Iranul a mai amenințat în trecut cu închiderea Strâmtorii Ormuz, dar nu a pus niciodată în practică o astfel de acțiune. Reuters nu a reușit să verifice momentul exact în care au fost încărcate minele pe vase în timpul conflictului iraniano-israelian de 12 zile și nu este clar dacă acestea au fost între timp descărcate; desfășurarea lor ar opri efectiv trecerea navelor.

Publicitate
Ad Image

Sursele agenției nu au dezvăluit cum au obținut Statele Unite informația despre încărcarea minelor, dar în astfel de cazuri este de obicei vorba despre imagini din satelit, surse umane clandestine sau o combinație a celor două metode. Un oficial de la Casa Albă a comentat că, datorită executării eficiente de către președinte a Operațiunii Midnight Hammer, campaniei de succes împotriva Houthi și campaniei de presiune maximă, Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă, libertatea de navigație a fost restabilită, iar Iranul a fost slăbit semnificativ.

Pentagonul și misiunea iraniană la ONU nu au reacționat imediat la solicitările de comentarii. Potrivit celor doi oficiali cu care a discutat Reuters, guvernul Statelor Unite nu exclude posibilitatea ca încărcarea minelor să fi reprezentat o măsură de inducere în eroare; iranienii ar fi putut pregăti minele pentru a-i convinge pe americani că Teheranul ia în considerare serios închiderea strâmtorii, fără a intenționa de fapt să facă acest pas.

Importanța Strâmtorii Ormuz

Strâmtoarea Ormuz, situată între Oman și Iran, are o lățime minimă de 34 km, cu un culoar de navigație în ambele sensuri de doar două mile marine. Prin această strâmtoare trec majoritatea exporturilor petroliere ale unor membri OPEC, precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Irak. Qatarul, unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de gaze naturale lichefiate, expediază aproape toate livrările de GNL pe aceeași cale.

Iranul își exportă, de asemenea, majoritatea țițeiului prin strâmtoare, ceea ce teoretic ar putea reprezenta un motiv de a nu dori blocada. Totuși, Teheranul s-a asigurat că poate face acest lucru dacă consideră necesar, alocând resurse considerabile în acest scop. În 2019, Iranul dispunea de peste 5000 de mine marine care puteau fi desfășurate rapid cu vase mici, foarte rapide, conform estimărilor Agenției de Informații pentru Apărare din SUA.

Flota a 5-a a Statelor Unite, cu baza în Bahrein, are misiunea de a proteja comerțul din regiune. Marina militară americană staționa de obicei în Bahrein patru nave de deminare, dar acestea sunt în curs de înlocuire cu un alt tip de navă, pentru lupte în zona litoralului, care au de asemenea capacități antimine. Toate aceste nave au fost îndepărtate din Bahrein în zilele dinaintea bombardamentelor americane asupra Iranului, în eventualitatea unor răzbunări asupra centrului flotei a 5-a, însă iranienii s-au limitat în cele din urmă la un atac cu rachetă asupra unei baze a SUA din Qatar. Oficialii americani nu au exclus însă și alte măsuri din partea Iranului.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *