Înfruntarea haosului rutier din România
Datele oficiale ale poliției privind accidentele rutiere din România ridică semne de alarmă. În total, în anul trecut, au avut loc peste 4.200 de accidente grave, soldate cu peste 3.000 de răniți și peste 1.400 de morți. Viteza excesivă, neacordarea de prioritate și traversarea prin locuri nepermise sunt principalele cauze ale producerii acestor accidente.
Expertul în conducere defensivă, Titi Aur, a analizat aceste cifre și trage un semnal de alarmă. El subliniază că situația provine, în primul rând, din lipsa de educație și disciplină a șoferilor. „În primul rând, trebuie să înțelegem că Poliția Rutieră nu se poate lupta cu toți șoferii. Nicăieri în lume Poliția rutieră nu se luptă cu toți șoferii. Poliția Rutieră se luptă doar cu cei care sunt indisciplinați oarecum intenționat. Sau cu teribiliștii, sau cu cei care se droghează sau merg băuți la volan. Din păcate, în România, toți șoferii sunt indisciplinați. Pentru că nu avem parte de educație, de niciun fel de educație, nici din școala generală, educație rutieră mă refer”, afirmă Titi Aur.
El adaugă că nici școala de șoferi nu dispune de un program suficient de pregătire și conștientizare a celor care ajung ulterior în trafic. „De când am vorbit, au trecut trei mașini pe lângă mine, cu mama, tata, legați în față, cu centura și cu copiii liberi în spate. Asta înseamnă nu că nu-și iubesc copiii, înseamnă că cei din față, părinții, nu cred că lor li se poate întâmpla. Nu știu cât de periculos este să stea copilul liber în spate. […] Deci, din păcate, șoferii noștri nu sunt conștienți, pietonii noștri nu sunt conștienți, trec strada pe oriunde. Nu au parte de niciun fel de educație. Nu mai vorbim de bicicliști, dar mai ales de trotinetiști.”
Titi Aur atrage atenția că România se confruntă cu o situație alarmantă, afirmând că „suntem într-o junglă, se moare cel mai mult din toată Europa.” De asemenea, el subliniază că din acest motiv plătim și cele mai mari asigurări, atât RCA, cât și CASCO. „Pe de o parte, România consumă 7 miliarde de euro anual ca urmare a victimelor accidentelor rutiere, 2% din PIB, și nu suntem în stare să ducem bani de la partea asta de cheltuieli de după accident la cheltuieli înainte de accident. Îmbunătățire a școlilor de șoferi, programe de pregătire, programe de pregătire în școala generală. În toată Europa se fac astfel de lucruri. Societatea noastră, conducătorii noștri nu vor să audă de asta”, conchide Titi Aur.
