Investigație în Chiajna: Un tânăr de 22 de ani reținut după ce un bărbat a căzut de la etajul cinci al unui imobil
Un bărbat de 49 de ani a murit vineri, după ce a căzut de la etajul cinci al unui bloc din comuna Chiajna, județul Ilfov. În urma cercetărilor, anchetatorii au deschis un dosar penal pentru omor și au reținut un tânăr de 22 de ani.
Conform informațiilor, la data de 04 aprilie a.c., tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspectat de săvârșirea infracțiunii de omor. Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.
Pe 05 aprilie a.c., după întregirea materialului probator, tânărul a fost prezentat Tribunalului Ilfov, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Autoritățile au fost sesizate în jurul orei 11:00 printr-un apel la 112, fiind informați că o persoană s-ar fi aruncat de la etajul cinci al unui bloc. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Chitila s-au deplasat la fața locului, unde au găsit un bărbat de 49 de ani, inconștient și cu multiple leziuni la nivelul corpului.
Echipajele medicale ajunse la fața locului au constatat decesul bărbatului. Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, care au stabilit indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor, deschizând un dosar de urmărire penală.
