Klaus Iohannis lipsește de la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan
Ședința solemnă a Plenului reunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 12.00. La eveniment sunt așteptați oficiali europeni și foști șefi de stat.
Potrivit unor surse parlamentare, Klaus Iohannis va lipsi de la ceremonia de învestire. Aceste surse, citate de Digi24, afirmă că Iohannis a informat deja conducerea Parlamentului că nu va participa la eveniment.
În cadrul ședinței, Președintele Curții Constituționale va prezenta hotărârea CCR privind validarea alegerii Președintelui României, iar Nicușor Dan va depune jurământul și va adresa primul mesaj către Parlament. Jurământul pe care îl va rosti și semna Nicușor Dan include angajamentul de a respecta Constituția și legile țării, de a apăra democrația și drepturile cetățenilor, precum și suveranitatea și integritatea teritorială a României.
Conform Constituției, mandatul Președintelui României este de 5 ani și se exercită de la data depunerii jurământului. Printre invitații importanți la ceremonie se numără foștii șefi de stat Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, precum și premierul interimar Cătălin Predoiu și ceilalți membri ai Guvernului. La eveniment vor participa și plenul Curții Constituționale a României, reprezentanți ai instituțiilor publice centrale și ai instituțiilor europene.
Klaus Iohannis a demisionat din funcție la începutul lunii februarie, declarând că a luat această decizie pentru a scuti România de criză, întrucât Parlamentul urma să voteze suspendarea sa din funcție.
