Lasconi reacționează la invitația lui Ciolacu de a alătura USR-ului la guvernare
Elena Lasconi a comentat pe Facebook invitația lui Marcel Ciolacu, lansată joi, prin care sugerează ca USR să-l susțină pe Crin Antonescu la alegerile prezidențiale și să facă parte dintr-o coaliție de guvernare, alături de PSD, PNL și UDMR. Lidera USR consideră declarația premierului ca fiind „neserioasă” și a subliniat că formațiunea pe care o conduce nu exclude o colaborare cu cele trei partide politice după prezidențiale, dar nu este de acord cu Ciolacu în funcția de premier.
„USR este un partid politic serios și își dorește intrarea la guvernare. Nu exclud o guvernare cu PNL, PSD, UDMR după alegerile prezidențiale. Dar nu cu domnul Ciolacu, pe care în mod total aberant l-a numit Iohannis a doua oară premier. Domnul Ciolacu e cel care nu ne-a dorit la guvernare, nu a vrut să arate cifrele economice reale. Este neserioasă declarația sa, știe și domnia sa că i s-a terminat capitalul politic”, a spus Lasconi pe Facebook.
În continuare, Lasconi a adăugat: „România are nevoie de un premier serios, nu de cineva care zboară cu Nordis în timp ce pune taxe pe umerii oamenilor care muncesc cinstit.” Ea a explicat că USR nu dorește să destabilizeze situația politică, afirmând că nu vrea să arunce țara în haos prin dărâmarea Guvernului, dar consideră că acest gest este un act de respect față de cetățenii de bună-credință.
Reacția premierului Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu a declarat că este „total deschis” să aibă un dialog cu USR și să invite formațiunea să susțină candidatul coaliției la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu. De asemenea, Ciolacu a menționat că nu exclude ideea unei guvernări care să includă și USR, considerând că este un moment dificil atât la nivel european, cât și global. El a subliniat că trebuie depășite orgoliile și că este necesar să se acționeze pentru binele românilor.
„Eu consider că și USR trebuie să vină la guvernare, ar fi un act de unitate din partea partidelor să avem un candidat unic la prezidențiale”, a declarat Ciolacu, întrebat despre dorința sa de a colabora cu USR.
