Liderul Agenției Naționale de Energie Atomică se îndreaptă spre Teheran, în urma discuțiilor dintre Iran și Statele Unite

Daniel
Moderator Daniel
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Liderul Agenției Naționale de Energie Atomică se îndreaptă spre Teheran

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a anunţat luni că se va deplasa la Teheran „mai târziu săptămâna aceasta”, înaintea unei noi sesiuni de negocieri care va avea loc sâmbătă între Iran şi Statele Unite asupra dosarului nuclear.

„Este esenţial să fie continuat angajamentul şi cooperarea cu Agenţia, într-un moment în care soluţii diplomatice sunt necesare de urgenţă”, a scris Rafael Grossi pe reţeaua socială X.

Potrivit unui responsabil al Ministerului iranian al Afacerilor Externe, Rafael Grossi „va sosi la Teheran miercuri seara” și va avea întrevederi cu ministrul iranian al afacerilor externe și cu şeful Organizaţiei pentru Energie Atomică din Iran. O altă sursă diplomatică a comunicat anterior că vizita ar urma să aibă loc joi.

Vizita precedentă a lui Grossi în Iran a avut loc în noiembrie, când s-a deplasat la siturile nucleare de la Natanz şi Fordo. Ţările occidentale, cu SUA în frunte, suspectează de multă vreme Iranul că doreşte să se doteze cu arme nucleare, Teheranul respingând aceste acuzaţii și apărând dreptul său la nuclear în scopuri civile, în special pentru energie.

Publicitate
Ad Image

Iranul şi SUA au convenit să continue negocierile pe 19 aprilie, care vor avea loc în Europa, conform agenţiei de presă oficiale iraniene Irna. Înainte de acest nou ciclu de negocieri, şeful diplomaţiei iraniene se va deplasa la Moscova.

Rusia face parte dintr-un acord internaţional asupra programului nuclear încheiat cu Iranul în 2015, însă acesta a devenit depăşit după decizia SUA de a se retrage din el în 2018. Franţa, Regatul Unit, China şi Germania sunt de asemenea parte a acestui acord, care prevedea ridicarea unor sancţiuni internaţionale în schimbul unei încadrări a programului nuclear de către AIEA.

Conform AIEA, Iranul îşi respectă angajamentele, însă în 2018, Donald Trump a retras unilateral SUA din acord și a restabilit sancţiunile. Drept represalii, Iranul s-a distanţat de angajamentele sale, majorând numărul şi performanţa centrifugelor utilizate pentru îmbogăţirea uraniului la siturile de la Natanz şi Fordo.

Decizia lui Trump de a se retrage din acord a fost parţial motivată de absenţa unor măsuri contra programului balistic al Teheranului, perceput ca o ameninţare de aliatul său israelian. Influenţa regională a Iranului şi capacităţile sale în materie de rachete au fost identificate ca „linii roşii” de agenţia Irna.

Iranul este singurul stat care nu deţine arme nucleare, dar a îmbogăţit uraniul la un nivel ridicat de 60%, continuând să acumuleze stocuri importante de materie fisionabilă, conform AIEA. Un prag de 90% permite fabricarea unei arme atomice, în timp ce acordul din 2015 plafona acest nivel la 3,67%.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *