„Livrare rapidă: Momentul în care România va beneficia de corveta ușoară avizată de CSAT”

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Livrare rapidă: Momentul în care România va beneficia de corveta ușoară avizată de CSAT

Corveta uşoară, a cărei achiziţie a fost aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), va fi livrată în România în aproximativ şase luni, conform surselor din domeniul Apărării. Această navă de tip corvetă uşoară din clasa HISAR contribuie la consolidarea capabilităţilor destinate executării unui spectru larg de misiuni în zona de responsabilitate a României, inclusiv protecţia elementelor de infrastructură critică maritimă, misiuni de patrulare şi misiuni de luptă, fie independente, fie în cadrul unor grupări navale.

Timpul de livrare este considerat „extrem de scurt”, aproximativ şase luni, în configuraţia actuală, urmată de dotarea acesteia într-un şantier din România cu sistemele de luptă solicitate de Forţele Navale Române. CSAT a aprobat, în luna martie, dotarea Forţelor Navale Române cu o navă nouă, de tip corvetă uşoară, capabilă să execute, în cel mai scurt timp, o multitudine de misiuni, facilitând iniţierea demersurilor necesare de către Ministerul Apărării Naţionale pentru realizarea achiziţiei. În prezent, este în pregătire scrisoarea care va fi trimisă către Parlamentul României, pentru aprobarea achiziţiei, având în vedere că acest contract va depăşi 100 milioane de euro.

Nava de tip corvetă uşoară este dotată cu sisteme moderne de navigaţie şi comunicaţii, precum şi o gamă variată de senzori şi sisteme de arme de ultimă generaţie, asigurându-i un potenţial combativ ridicat în toate mediile de luptă. De asemenea, aceasta dispune de un hangar care oferă facilităţi pentru un elicopter mediu şi pentru o aeronavă fără pilot.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *