Lumina Sfântă va sosi de la Ierusalim în noaptea de sâmbătă
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, sâmbătă seară. Aceasta va fi oferită tuturor delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”. Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2009, continuă şi în Anul Centenar al Patriarhiei Române.
După sosire, Lumina Sfântă va fi distribuită prin intermediul protopopiatelor către centrele eparhiale, care o vor oferi fiecărei parohii din cadrul lor. De asemenea, Lumina Sfântă va fi dusă de către un delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei de la Bucureşti la Chişinău, pentru a fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.
În aceeaşi seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Aducerea şi oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim constituie o mărturie a unităţii ecleziale şi o manifestare a bucuriei pascale, cu ocazia marelui praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis, unde o va oferi credincioşilor în apropierea altarului de vară al Catedralei Arhiepiscopale. Sâmbătă, în jurul orei 23.25, IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină în Portul Tomis, iar de la ora 23.40 va oferi Lumina credincioşilor prezenţi.
Slujba va continua în aer liber, de la ora 00:00, cu oficierea Canonului Învierii, urmată de Sfânta Liturghie în interiorul catedralei. Duminică, de la ora 12, la Catedrala Arhiepiscopală, ierarhul va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulaţie internaţională, simbolizând universalitatea creştinismului.
De la ora 17.30, va avea loc tradiţionalul concert pascal susţinut de Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului pe scena Casei de Cultură din Constanţa, iar Arhiepiscopul Tomisului va oferi celor prezenţi ouă roşii şi vin.
Primăria Constanţa a anunţat restricţii de circulaţie în zona Peninsulară pentru slujba de Înviere. Astfel, începând de sâmbătă, de la ora 21.00 şi până duminică, la ora 3.00, circulaţia autovehiculelor va fi interzisă pe strada Arhiepiscopiei, între strada Ion Cantacuzino şi bulevardul Regina Elisabeta, precum şi pe strada Revoluţia din 22 decembrie 1989, între bulevardul Regina Elisabeta şi strada Teodor Valahu.
