Maia Sandu cheamă antreprenorii români să participe activ la schimbarea Republicii Moldova
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat o invitaţie companiilor româneşti de a investi în ţară, subliniind oportunităţile create de finanţarea de 1,9 miliarde de euro ce va fi oferită de Uniunea Europeană. Această declaraţie a fost făcută în cadrul Forumului Economic „Investiţii – Dezvoltare – Integrare Europeană” desfăşurat la Chişinău.
Maia Sandu a evidenţiat că Moldova va beneficia de acest pachet ambiţios de investiţii destinat modernizării economiei, dezvoltării infrastructurii şi pregătirii pentru aderarea la Uniunea Europeană. Preşedintele a menţionat că firmele din România au oportunitatea de a accesa fonduri din acest program, având avantajul limbii, al proximităţii şi al relaţiilor consolidate dintre cele două ţări.
„Este o oportunitate concretă şi pentru firmele europene, în special pentru cele din România, să contribuie la transformarea Republicii Moldova şi să fie parte a unei economii în creştere, care se alătură treptat pieţei europene de care este tot mai conectată”, a afirmat Maia Sandu.
