„Marea lecție a Europei în confruntarea tarifelor: Cum a capitulat Donald Trump sub presiune”
Au fost momente de zbucium pentru cei care au petrecut zile întregi „încercând să joace șah 5D” cu „capcana” tarifară întinsă de Donald Trump lumii întregi. Confruntată cu haosul iscat de perspectiva taxelor vamale impuse de America, UE a mers pe cartea diplomației. Nu a adoptat o atitudine serviabilă, nici nu și-a dezlănțuit cea mai puternică armă comercială. Dar acum trebuie să ofere lumii o alternativă la haosul din SUA.
Atunci când piețele pierd 10 miliarde de dolari în trei zile și apoi recâștigă trilioane de dolari într-o singură după-amiază, ca urmare a deciziilor neregulate ale unei singure persoane, devine clar că un număr mic de persoane au făcut sume imense de bani din această volatilitate. Persoanele responsabile pentru vârfurile anormale de cumpărare pe piețe, inclusiv opțiuni de cumpărare pe diferiți indici și fonduri tranzacționate la bursă, nu au fost extraordinar de norocoase și nici nu făceau parte din grupul de semnal corect. Doar l-au urmărit pe Trump pe Truth Social, unde a postat mesajul: „Acum este momentul ideal să cumpărați!”, cu doar câteva ore înainte de pauza tarifară.
Prima concluzie pentru UE este că Trump va da înapoi sub presiune, deși tariful universal de 10% este încă în vigoare, la fel ca tarifele de luna trecută pentru oțel și aluminiu. Donald Trump și-a motivat pauza tarifară ca rezultat al faptului că „aceste țări … mă sună, mă pupă în fund”, după cum s-a lăudat în fața unei adunări a republicanilor din Congres. Însă analiștii economici spun că, deși președintelui american „i-ar fi plăcut ca acest lucru să fie adevărat”, nu ar fi fost vorba despre o astfel de situație sau de vreo „înțelegere”. A fost vorba despre faptul că investitorii și fondurile din întreaga lume fugeau de tot și de toate aspectele legate de SUA, inclusiv de datoria suverană a acesteia.
Există un fenomen de lungă durată prin care Europa tinde să supraaprecieze puterea SUA și să o subestimeze pe a sa. Europa nu a „pupat în fund” și nici nu s-a răzbunat pe tarifele din „ziua eliberării”; ea a observat cum masacrul de pe piață și amenințarea la adresa obligațiunilor de trezorerie americane au făcut o „gaură” în ideea că SUA sunt inexpugnabile. „Imaginați-vă cât de rapid ar fi fost valul de plecări din SUA către alte locuri sigure, inclusiv euro, dacă UE și-ar fi folosit imediat așa-numita „bazooka”, instrumentul anti-coerciție – un nou regulament puternic care i-ar fi permis să vizeze industriile americane de servicii, precum sectorul bancar și cel tehnologic.”
A doua concluzie este că restul lumii este gata să ocolească haosul și imprevizibilitatea SUA – trebuie doar ca Europa să fie alternativa. Trump nu înțelege că SUA, deși are un deficit comercial, a fost un exportator net de încredere până când a aruncat în aer o ordine economică și de securitate interconectată pe care a proiectat-o, a construit-o și a menținut-o timp de opt decenii. În consecință, Bruxelles-ul consideră că „nu există credibilitate pe termen lung” cu SUA. Europa, pe de altă parte, joacă după reguli.
Pe termen lung, cu cât Trump lansează mai multe lovituri în ideea că SUA este stabilă, cu atât mai puternic este argumentul euro pentru înlocuirea dolarului ca monedă de rezervă mondială. Iar a treia concluzie este că, în fața animozității foarte reale a administrației Trump, UE trebuie să acționeze cât mai rapid posibil pentru a-și consolida cea mai mare slăbiciune: dependența de importurile de combustibili fosili.
Uneori, animozitatea capătă aspecte tragi-comice, cum ar fi atunci când secretarul american pentru comerț a declarat că europenii „ne urăsc carnea de vită pentru că a noastră este frumoasă, iar a lor este slabă”. Alteori, este mai transparentă, cum ar fi atunci când Trump a afirmat că nu vor exista negocieri dacă europenii „nu ne plătesc o mulțime de bani anual, în primul rând pentru prezent, dar și pentru trecut”. Adică, în opinia lui Trump, ar fi vorba despre 350 de miliarde de dolari în achiziții anuale de gaze naturale din SUA în schimbul ridicării tarifelor.
În ultimele luni, refrenul conform căruia guvernele ar trebui să slăbească reglementările climatice pentru a promova creșterea economică a luat amploare. Aceasta ar fi o victorie în primul rând pentru că Europa este extrem de vulnerabilă la schimbările climatice, iar costurile umane și financiare se înrăutățesc cu fiecare jumătate de grad de încălzire. Dependența UE de combustibilii fosili importați – din Rusia sau din SUA – este o slăbiciune strategică și economică evidentă. Europa poate transforma acest lucru într-o fereastră de oportunitate pentru a-și consolida avantajul față de SUA în ceea ce privește tehnologia curată.
Se sugerează crearea unei bănci a decarbonizării, finalizarea pieței unice și emiterea de noi euroobligațiuni. În viitor, „mantra” ar trebui să fie „orice este necesar” pentru a înlocui pe deplin combustibilii fosili cu energie regenerabilă – proiectată în Europa, construită în Europa – astfel încât guvernele să nu cheltuie niciodată 350 de miliarde de dolari pentru a importa gaze din SUA, Rusia sau de oriunde altundeva.
