Mark Rutte: Tarifele vamale drastice introduse de Donald Trump respectă acordul NATO
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat vineri, după întâlnirea cu miniştrii de Externe din NATO, la Bruxelles, că noile tarife vamale impuse de președintele american Donald Trump nu încalcă tratatele NATO, conform informațiilor Reuters.
Rutte a afirmat că tarifele vamale radicale anunţate de Trump, inclusiv asupra aliaţilor, nu contravin articolelor NATO. Aceasta a fost o reacție la întrebarea unui reporter care a menționat articolul 2 din tratatul NATO, care stipulează că „(Aliaţii NATO) vor încerca să elimine conflictele în politicile lor economice internaţionale şi vor încuraja colaborarea economică între oricare dintre ei sau între toţi”.
Rutte a subliniat că Statele Unite rămân un aliat de încredere în cadrul Alianței, menționând angajamentul președintelui Trump față de NATO, inclusiv referințele la articolul 5.
Pe 2 aprilie, preşedintele Donald Trump a anunţat „tarife reciproce” la nivel mondial, având scopul de a revitaliza industria americană și de a pune capăt „jefuirii” Statelor Unite. Tarifele vor fi de 20% pentru produsele importate din Uniunea Europeană, 34% pentru cele din China, 31% pentru Elveţia, 26% pentru India, 10% pentru Marea Britanie și 10% pentru Brazilia.
Despre războiul din Ucraina
Mark Rutte a declarat că „mingea este în terenul Rusiei” în ceea ce privește o încetare a focului în Ucraina, făcând referire la negocierile în curs. Această afirmație vine în contextul în care mai mulţi miniştri europeni au solicitat stabilirea unui termen limită pentru ca Moscova să răspundă propunerii americane de încetare a focului.
Rutte a refuzat să se pronunțe dacă susține această propunere, menționând anterior că Rusia va continua să reprezinte o amenințare pentru ţările Alianţei pe termen lung, chiar și după un posibil acord de pace cu Ucraina. „Ne concentrăm cu adevărat pe modul de apărare a teritoriului NATO împotriva rușilor, amenințarea noastră pe termen lung, care va exista chiar și după ce, sper, va exista un acord privind Ucraina”, a spus el.
