Mesaj important de la JD Vance, transmis de Ambasada SUA la București, înaintea alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025
Ambasada Statelor Unite ale Americii la București a publicat pe rețelele de socializare un citat al vicepreședintelui american J.D. Vance, cu câteva zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Aceasta este a doua oară în săptămâna precedentă alegerilor când Ambasada postează citate ale lui Vance, care a criticat România pentru evenimentele din noiembrie 2024.
„A crede în democrație înseamnă a recunoaște că fiecare cetățean are dreptul la opinie. Nu ar trebui să ne fie frică de oamenii noștri, chiar și atunci când aceștia își exprimă opiniile care nu sunt în acord cu cele ale conducerii”, a declarat J.D. Vance, conform postării de pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA la București.
În prima postare, vicepreședintele a afirmat: „Un mandat democratic nu poate fi obținut prin cenzurarea adversarilor sau prin ignorarea electoratului, mai ales când sunt în joc întrebări esențiale precum cine are dreptul să facă parte din societatea noastră”. Vance a criticat anularea alegerilor prezidențiale din România, considerând-o o decizie bazată pe „suspiciuni șubrede” ale serviciilor de informații, subliniind că aceasta reflectă probleme interne mai mari în Europa decât amenințările externe precum Rusia sau China.
Pe 20 februarie, Vance a sugerat că România nu împărtășește aceleași valori ca Statele Unite, făcând referire la anularea alegerilor prezidențiale din țară. De asemenea, el a avertizat că SUA vor continua să aibă alianțe cu Europa doar dacă „ne ducem societățile în direcția corectă”. Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței de acțiune politică conservatoare (CPAC) de la Washington.
