Mesajul Patriarhului Daniel cu ocazia Bunei Vestiri: „Dumnezeu ne oferă, dar nu ne obligă”

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Mesajul Patriarhului Daniel cu ocazia Bunei Vestiri: „Dumnezeu ne oferă, dar nu ne obligă”

Buna Vestire este sărbătoarea zămislirii Pruncului Iisus sau a Întrupării Fiului lui Dumnezeu cel veșnic ca Om, a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, marți, la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.

„Mântuitorul Iisus Hristos Se întrupează în momentul în care Fecioara Maria răspunde Arhanghelului Gavriil zicând: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Adică atunci când ea, în mod liber, acceptă să devină mama Pruncului Iisus, a Fiului Veșnic al lui Dumnezeu ca Om. (…) Protopărinții Adam și Eva, prin neascultare și neînfrânare, au pierdut mântuirea și au fost izgoniți din Rai. Însă, Maica Domnului Hristos, noua Evă, prin smerita ascultare, îndreaptă greșeala neascultării protopărinților Adam și Eva, aducând astfel binecuvântare în locul blestemului și bucurie în locul întristării”, a subliniat Preafericirea Sa.

Patriarhul a evidențiat că, în Biserica Ortodoxă, „Maica Domnului este ocrotitoarea tuturor creștinilor, dar mai ales este ocrotitoarea și rugătoarea permanentă pentru toți creștinii smeriți și ascultători, rugători și împlinitori ai voii lui Dumnezeu în viața lor”.

De asemenea, Părintele Patriarh Daniel a subliniat că sărbătoarea Bunei Vestiri „ne arată cât de mult respectă Dumnezeu libertatea omului”. „Dumnezeu propune, dar nu impune. El lucrează cu omul, dar nu forțează pe om. Și dorește ca omul să lucreze în mod liber împreună cu Dumnezeu la mântuirea sa”, a adăugat acesta.

Publicitate
Ad Image

Buna Vestire, sărbătorită de Biserică la 25 martie, amintește de venirea arhanghelului Gavriil la Fecioara Maria din Nazaret, pentru a-i vesti că a fost aleasă de Dumnezeu să aducă în lume pe Fiul Său, spre mântuirea oamenilor (Luca 1, 26-38).

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *