Transportul echipamentelor militare din zona Poligonului Capu Midia
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că, vineri, 27 iunie a.c., vor avea loc deplasări de tehnică militară dinspre Poligonul Capu Midia, în urma încheierii exercițiilor cu trageri reale „PATRIOT Spark 25.11”. Tehnica militară aparținând Regimentului 74 PATRIOT, dislocată în Poligonul Capu Midia pentru acest exercițiu, va fi retrasă din poligon și se va deplasa către garnizoana de destinație pe următorul traseu: Năvodari – Autostrada A4 – Autostrada A2 – Mihai Bravu.
De asemenea, Ministerul Apărării Naționale a precizat că tehnica militară a Regimentului 52 Mixt „Alexandru Tell” din Bârlad, participantă la exercițiul „Bizonul Negru 25”, va fi transportată pe traseul: Capu Midia – Brăila – Bârlad.
Aceste deplasări fac parte din activitățile planificate de finalizare a exercițiilor și vor fi desfășurate cu respectarea reglementărilor legale privind circulația pe drumurile publice.
