Ministrul Dragoș Pîslaru, despre concedierile din domeniul energetic
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, a făcut declarații cu privire la șefii din domeniul Energiei care sunt considerați incompatibili. El a subliniat că, spre deosebire de abordarea anterioară, în care s-a simulat că aceștia vor fi concediați, acum se vor implementa modificări legislative menite să facă aceste schimbări ireversibile.
În cadrul unei conferințe de presă, Pîslaru a fost întrebat când vor fi demisi șefii din Energie, având în vedere că solicitarea Comisiei Europene în acest sens nu a primit un răspuns de mai multe luni. El a afirmat că reformele în acest domeniu sunt printre cele mai întârziate și că acestea au dus la suspendarea cererii de plată 3.
„Avem un grafic extrem de ferm de organizare a Adunării Generale a Acționarilor și a modului în care se pot rezolva aceste probleme, inclusiv cu modificări legislative care să ne permită pregătirea, astfel încât să nu existe riscuri de acțiuni în instanță. Vrem să asigurăm o bază legală de urgență pe parcursul acestei veri pentru a demonstra că guvernul nu este neputincios în fața unor numiri făcute pe criterii politice”, a declarat Pîslaru.
Întrebat despre numărul șefilor revocați până acum și câte salarii vor mai încasează până la plecare, ministrul a precizat că aceste detalii sunt mai degrabă de competența portofoliului Energiei. Totuși, el a menționat că, în urma discuției anterioare, ministrul Energiei va veni la MIPE pentru a discuta aceste aspecte în detaliu.
„Diferența față de abordarea de până acum, în care am mimat că dăm afară sau că ne-am învârtit în jurul cozii, este că ne concentrăm pe modificări legislative pentru a face aceste lucruri ireversibile”, a adăugat Dragoș Pîslaru.
