Ministrul Mediului: Strategii bine conturate pentru protecția împotriva inundațiilor, trebuie să le punem în aplicare!
Planurile detaliate de apărare împotriva inundaţiilor trebuie analizate de urgenţă şi implementate fără întârziere în zonele cu situaţii critice, a afirmat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, în cadrul Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), care s-a întrunit vineri. Buzoianu a subliniat importanţa acţiunilor rapide, făcând apel la toţi reprezentanţii prezenţi să comunice imediat măsurile ce pot fi luate pentru a preveni sau atenua efectele codurilor meteo.
„Avem planuri detaliate de apărare împotriva inundaţiilor – analizaţi-le de urgenţă şi implementaţi fără întârziere toate măsurile care nu sunt încă aplicate. Suntem pregătiţi să intervenim oriunde apar situaţii critice, dar fac un apel special pentru zona salinei Praid, unde trebuie să acţionăm rapid şi coordonat”, a declarat Diana Buzoianu.
Cod portocaliu de vreme rea
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vreme instabilă, ce vizează mai multe zone din ţară. Vineri, în intervalul orar 12:00 – 19:00, va fi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Moldovei, precum şi la munte, unde se vor semnala vijelii puternice cu viteze ale vântului de 70-90 km/h, grindină de medii şi mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale.
În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 25-40 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăşi 50 l/mp. Un al doilea Cod portocaliu va viza, până la ora 22:00, judeţe din jumătatea sudică a Moldovei şi din nord-estul Munteniei, unde se vor înregistra condiții similare. De asemenea, va fi în vigoare un Cod galben de vreme instabilă în zone din Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei şi Moldova.
Cod galben de inundații
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare hidrologică Cod galben, ce vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale. Atenţionarea este valabilă în intervalul 27 iunie, ora 12:00 – 28 iunie, ora 12:00, în nouă bazine hidrografice, în principal în judeţele Cluj, Alba, Hunedoara, Braşov, Suceava, Neamţ şi Bacău.
Codul galben se aplică pe râurile din bazinele hidrografice, inclusiv Someşul Mare, Someşul Mic, Mureş, Arieş, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Bârlad, Putna, Râmnicu Sărat, Siret şi Jijia.
