Moscova promovează o teorie înșelătoare despre influența Franței în alegerile românești. Revelații despre Emmanuel Macron și Pavel Durov!

Daniel
Moderator Daniel
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Moscova promovează o teorie înșelătoare despre influența Franței în alegerile românești

Rusia a lansat acuzații grave la adresa Franței, legate de alegerile din România. Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a afirmat că președintele francez Emmanuel Macron l-a arestat pe Pavel Durov, șeful aplicației Telegram, pentru a controla scrutinul prezidențial din România. Zaharova susține, fără a prezenta dovezi, că arestarea lui Durov a avut ca scop gestionarea alegerilor din țară.

Pavel Durov, fondatorul aplicației de mesagerie Telegram, a declarat că a fost arestat anul trecut de autoritățile din Franța, cu mult înainte de a fi cunoscuți candidații pentru alegerile prezidențiale din România. Durov a acuzat șeful agenției franceze de informații externe (DGSE), Nicolas Lerner, că i-a solicitat să interzică vocile conservatoare din România înaintea alegerilor de duminică, 18 mai, adăugând că a refuzat această cerere.

DGSE a comunicat că oficialii săi s-au întâlnit de mai multe ori cu Durov pentru a-i reaminti responsabilitățile sale în prevenirea amenințărilor teroriste și a pornografiei infantile. Totuși, agenția a respins „cu fermitate” acuzațiile privind solicitarea de a interzice conturile legate de orice proces electoral.

Franța a declarat că „respinge categoric” acuzațiile de ingerință în scrutinul prezidențial din România, catalogându-le drept „complet nefondate”. Purătorul de cuvânt al Ministerului francez pentru Europa și Afaceri externe a subliniat importanța respectării democrației române, afirmând că „acuzele despre o presupusă ingerință a Franței sunt complet nefondate” și a făcut apel la responsabilitate în respectarea procesului democratic.

Publicitate
Ad Image

În 2024, Pavel Durov a fost reținut și apoi inculpat în Franța pentru infracțiuni legate de crima organizată, fiind acuzat că nu a luat măsuri împotriva distribuirii de conținut infracțional pe platforma sa de mesagerie.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *