Nicușor Dan afirmă că România a intrat în recesiune, dar subliniază puterea economiei private
Nicușor Dan a declarat, joi, că România este cumva în recesiune încă de anul trecut, însă a subliniat că „avem o economie privată care este solidă și am avut un PIB care s-a dublat în ultimii 10 ani”.
Întrebat dacă există vreun pericol de recesiune în prezent, președintele ales a explicat: „Depinde ce înțelegeți prin recesiune. Noi avem un deficit de 8-9% și în condițiile acestui deficit avem o creștere economică de 1 – 2%. În mod normal, când ai deficit, înseamnă că arunci bani în piață și asta stimulează creșterea economică. Deci, cumva, noi suntem în recesiune în momentul ăsta și în 2024 de asemenea.”
El a continuat să sublinieze optimismul său, afirmând: „Dar, pe de altă parte, avem o economie privată care este solidă și am avut un PIB care s-a dublat în ultimii 10 ani. Deci, în măsura în care reușim să stabilizăm, sunt foarte optimist că vom stabiliza, perspectivele economice pe termen mediu și lung pentru România sunt foarte bune.”
Referitor la promisiunea de a nu mări TVA, Dan a menționat că aceasta este „premisa de la care pleacă în toate discuțiile pe finanțe”. El a adăugat: „Haideți să mai așteptăm o săptămână să vedem punctele de vedere și ale mele și ale partidelor pe deficit. În orice caz, e nevoie să facem niște corecții. Eu mi le doresc să le facem din cheltuieli.”
Președintele ales a anunțat că va avea întâlniri cu ministrul de Finanțe și cel al Fondurilor Europene. De asemenea, el a reiterat că Ilie Bolojan este prima opțiune pentru funcția de premier, însă este necesar să poarte discuții cu formațiunile politice.
„Luni după-amiază voi prelua oficial mandatul și imediat după vor începe discuțiile cu partidele”, a mai declarat Nicușor Dan.
