Nicușor Dan analizează fluctuațiile leului față de euro
Nicușor Dan, candidat independent la Președinția României, a susținut marți seara o conferință de presă în care a făcut apel la calm în legătură cu evoluțiile pieței financiare. „România are o economie privată competitivă. Nu există motive de panică financiară,” a declarat Nicușor Dan.
El a subliniat că România a dublat PIB în ultimii 10 ani și că Banca Națională a României (BNR) deține o rezervă valutară de 60 miliarde euro, capabilă să protejeze leul de orice atac. De asemenea, a menționat că România va absorbi sume considerabile de bani europeni în exercițiul financiar 2021 – 2027, adăugând că „nu există motiv de panică financiară pentru România.”
Nicușor Dan a reiterat optimismul că societatea românească va alege o schimbare înțeleaptă pe 18 mai, în locul unei schimbări care ar putea duce la haos. „Vă aduc aminte că, în urmă cu trei săptămâni, Primăria Capitalei a emis obligațiuni de 555 de milioane de lei pentru a plăti obligațiuni scadente, iar oferta pieței financiare a fost dublu față de suma dorită, ceea ce arată încrederea pieței financiare în instituția Primăriei Capitalei,” a subliniat politicianul.
Pentru prima oară în istorie, Banca Națională a anunțat că un euro a depășit 5 lei, afectând persoanele cu credite în valută și pe cei care doresc să cumpere o locuință sau au chirii legate de moneda europeană. Incertitudinea politică a impactat și pe cei cu rate în lei, în contextul în care indicele Robor a crescut și a depășit 6%. Această creștere a avut loc după rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică.
