Nicușor Dan dezvăluie planul de a desemna un director civil la SRI
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat luni intenţia de a propune un director civil pentru Serviciul Român de Informaţii (SRI). În cadrul unei declaraţii făcute la Parlament, el a subliniat că, deși va face această propunere, aprobarea persoanei desemnate revine Parlamentului. „Desigur, da. Dar, după cum ştiţi, preşedintele propune şi Parlamentul aprobă”, a declarat Nicuşor Dan.
Întrebat dacă are deja o variantă pentru acest post, el a precizat că, în prezent, singura sa preocupare este deficitul bugetar, „după care toate celelalte”. Această declarație vine în contextul în care SRI nu mai are un director civil de aproape doi ani, după demisia fostului șef al instituției, Eduard Hellvig.
Nicușor Dan a devenit oficial președinte al României luni, în urma ceremoniei de învestire desfășurată în plenul reunit al Parlamentului, după validarea mandatului său de către Curtea Constituțională. În cadrul discursului său, el a afirmat că va fi „un președinte deschis la vocea societății”.
