Nicuşor Dan răspunde acuzațiilor lui George Simion
Candidatul independent la Preşedinţia României, Nicuşor Dan, a reacționat la afirmația lui George Simion, care l-a numit autist, subliniind gravitatea termenului folosit. Într-o declarație făcută joi seară, Dan a afirmat că nu este permis să glumim cu acest termen, care se referă la o afecţiune cu care se confruntă zeci de mii de români, atât adulți, cât și copii, și familiile acestora.
„Aici este o chestiune foarte, foarte serioasă. Autismul este o afecţiune de care suferă zeci de mii de români și, implicit, familiile lor. Nu avem voie să glumim cu acest termen, să ne raportăm la el altfel decât ca fiind o afecţiune faţă de care statul român trebuie să fie extrem, extrem de responsabil”, a declarat Nicuşor Dan la TVR.
În plus, el a menționat că analizează posibilitatea de a face o sesizare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în urma comentariilor lui Simion. „Colegii mei s-au gândit la o sesizare la CNCD. O să evaluăm”, a mai spus Dan.
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidenţiale din 18 mai, a făcut comentariul în contextul unei conferințe de presă la Bruxelles, adresându-se unui jurnalist român. „Aveţi un candidat pe care îl susţineţi, e autist, săracu’!”, a afirmat Simion referindu-se la Nicuşor Dan.
După reacțiile negative stârnite de afirmația sa, George Simion și-a exprimat regretul, cerând scuze pentru utilizarea peiorativă a termenului de „autist”. „Nu cred că am folosit termenul corect și îmi cer scuze faţă de persoanele neurodivergente”, a declarat acesta, precizând că intenționa să folosească alte apelative pentru contracandidatul său.
