Nicușor Dan se îndreaptă spre Chișinău pentru a reafirma susținerea României în parcursul european al Republicii Moldova

Daniel
Moderator Daniel
1 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Nicușor Dan se îndreaptă spre Chișinău pentru a reafirma susținerea României în parcursul european al Republicii Moldova

Președintele Nicușor Dan va efectua marți o vizită oficială la Chișinău. Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, la ora 13:40, șeful statului român va fi primit de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

După ceremonia primirii oficiale, cei doi președinți vor avea convorbiri tete-a-tete și în plenul celor două delegații, urmate de o conferință de presă comună, programată pentru aproximativ ora 15:10.

De asemenea, Nicușor Dan va întâlni elevii olimpici din Republica Moldova, după care va depune o coroană de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

La ora 18:00, președintele român va avea o întrevedere cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, și cu prim-ministrul moldovean, Dorin Recean. Ulterior, va participa la un dineu oficial oferit de președintele Maia Sandu.

Publicitate
Ad Image

În cursul serii, Nicușor Dan va lua parte la evenimentul ‘Viitorul european comun al României și Republicii Moldova’, alături de omologul său moldovean.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *