Ninsorile din aprilie: O curiozitate meteorologică? Află ce spun specialiștii!

Daniel
Moderator Daniel
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Ninsorile din aprilie: O curiozitate meteorologică?

Sunt zile cu temperaturi de iarnă la început de aprilie, vremea devenind brusc foarte rece și urmând să se mențină astfel în zilele viitoare. Florinela Georgescu, director de prognoză în cadrul ANM, a declarat că meteorologii se așteaptă la încă un val de aer rece.

„Vor fi temperaturi maxime în general între 2 și 10 grade în următoarele zile și minime pe parcursul nopților în general negative. Este posibil ca în partea vest a Transilvaniei, în zonele depresionare, să fie chiar ger, înregistrându-se temperaturi și sub -10 grade”, a spus Georgescu.

În ceea ce privește precipitațiile, meteorologul a menționat că acestea vor mai fi până spre sfârșitul zilei de astăzi. În multe zone ale țării predomină ninsorile, iar în jumătatea de nord a teritoriului sunt așteptate precipitații mixte. În partea sudică, se vor înregistra intensificări ale vântului.

„În nopțile viitoare vor fi și perioade cu un cer mai degajat, așteptăm și să se formeze brumă, îngheț la sol, iar stratul nou de zăpadă care se va depune până la sfârșitul zilei de astăzi va depăși 10 centimetri, în special în partea de sud-est a Transilvaniei, prin Moldova și în partea de nord a Munteniei. Un strat chiar mai consistent se poate depune în zona Carpaților Orientali și Meridionali”, a continuat Georgescu.

Publicitate
Ad Image

De asemenea, meteorologul a avertizat că la munte există risc de avalanșă. „Miercuri și joi așteptăm o nouă pătrundere de aer foarte rece pe partea de est a țării, inclusiv în Dobrogea. Asta înseamnă că se poate prelungi codul de vreme rea. Cu siguranță vom mai emite mesaje în următoarele zile”, a adăugat ea.

Veștile bune sunt așteptate spre sfârșitul săptămânii, existând posibilitatea ca în ziua de Paște să revenim la temperaturi comparabile cu cele din zilele anterioare. „Sperăm ca deja duminica Floriilor să aducă temperaturi semnificativ mai ridicate”, a afirmat Georgescu.

În concluzie, ea a subliniat că ninsoarea din aceste zile nu este un fenomen ieșit din comun. „Sigur, sunt fenomene severe, dar ultimii ani au arătat că putem să ne așteptăm chiar până spre sfârșitul lunii aprilie la astfel de manifestări de final de iarnă, deoarece în primăvara timpurie, masa de aer foarte rece dinspre pol are uneori condiții favorabile de a avansa mult spre sudul continentului”, a explicat Georgescu.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *