O nouă rundă de atacuri devastatoare cu rachete și drone din partea Rusiei asupra Ucrainei, pentru a treia zi la rând
Rusia a lansat un nou val de atacuri în cursul nopţii de duminică spre luni împotriva Ucrainei, folosind un număr mare de drone de luptă. Forţele aeriene ucrainene au avertizat pe Telegram cu privire la noi atacuri cu rachete de croazieră lansate de Rusia, iar o alertă aeriană a fost emisă pentru întreg teritoriul ucrainean.
Alerta aeriană a durat şase ore la Kiev, conform declaraţiilor lui Timur Tkacenko, şeful administraţiei militare a oraşului. Tkacenko a raportat pagube materiale într-un cartier al oraşului, dar a menţionat că nu au existat victime.
Regiunea Kievului a fost atacată cu drone şi rachete, iar administraţia militară a regiunii a raportat pagube în trei dintre districtele sale. Sisteme de apărare aeriană au fost desfăşurate în mai multe locuri, fiind raportate numeroase explozii, dar fără informaţii imediate privind victime.
Potrivit forţelor aeriene, drone ruseşti au atacat oraşul Odesa de la Marea Neagră, provocând incendii şi pagube materiale în locuinţe private. În oraşul Harkov din estul Ucrainei, guvernatorul militar Oleh Siniehubov a anunţat pe Telegram că s-au auzit o serie de explozii puternice.
Rusia şi-a intensificat atacurile asupra Ucrainei la sfârşitul săptămânii trecute, lansând sute de drone pe timpul nopţii. Duminică, cel puţin 12 persoane au fost ucise şi alte zeci au fost rănite. Ca răspuns, Ucraina a lansat sute de drone de luptă împotriva Moscovei, perturbând traficul aerian.
