Revolta social-revoluționarilor de stânga din 1918
În vara anului 1918, Rusia a fost martora unei revolte armate semnificative, organizată de socialiștii revoluționari de stânga (SR-i de Stânga), care s-au opus stăpânirii bolșevice. Această revoltă a avut loc în contextul nemulțumirii față de Tratatul de la Brest-Litovsk, care cedase teritorii importante Rusiei. Atacurile au avut loc pe 6 iulie, când socialiștii revoluționari au reușit să ajungă la doar câteva sute de metri de Kremlin, care era apărat de o garnizoană redusă de pușcași letoni.
Divizarea elitei sovietice
Coaliția inițială din guvernul sovietic includea bolșevici și social-revoluționarii de stânga, care au avut un rol semnificativ în puterea sovietică. Însă, după votul împotriva Tratatului de la Brest-Litovsk în martie 1918, relațiile dintre cele două grupuri s-au deteriorat rapid. Social-revoluționarii de stânga au început să critice politicile represive ale bolșevicilor, cerând o reluare a războiului împotriva Germaniei.
Planul de revoltă
Pe 24 iunie 1918, Comitetul Central al SR-ilor de Stânga a decis să solicite anularea tratatului. În cazul refuzului, aceștia plănuiau atacuri teroriste împotriva reprezentanților germani. La Al Cincilea Congres al Sovietelor, social-revoluționarii de stânga au cerut o ruptură cu Germania, dar au fost depășiți numeric de bolșevici în cadrul congresului, având 773 de delegați față de 353.
Asasinarea ambasadorului german
Social-revoluționarii de stânga au ales ca țintă principală pe contele Wilhelm von Mirbach, ambasadorul Germaniei la Moscova. Iakov Blumkin, un SR de Stânga, a fost însărcinat cu asasinarea sa, care a avut loc pe 6 iulie. După atac, autorii au lăsat în urmă dovezi care au condus la identificarea lor rapidă.
Reacția bolșevicilor
Bolșevicii au reacționat prin arestarea liderilor SR de Stânga la Congresul din Teatrul Bolșoi. Social-revoluționarii au încercat să preia controlul asupra comunicațiilor și au proclamat că „poporul rus a fost eliberat de Mirbach”. Însă, majoritatea garnizoanei Moscovei a rămas neutră, ceea ce a permis bolșevicilor să-și mențină controlul.
Rolul pușcașilor letoni
Comandamentul garnizoanei Kremlinului, format din pușcași letoni, a fost pus în alertă maximă. Deși inițial au refuzat să acționeze împotriva rebelilor, în dimineața zilei de 7 iulie, sub presiunea situației, au acumulat aproximativ 3.000 de soldați pentru a sprijini bolșevicii. Cu toate acestea, confruntarea s-a dovedit a fi ineficientă.
Înăbușirea revoltei
Până la 7 iulie, rebeliunea a fost înăbușită cu ajutorul artileriei bolșevice, iar liderii SR de Stânga au fost capturați. Ultimele focare de rezistență au fost zdrobite rapid, iar revolta a avut un impact minim asupra regimului bolșevic.
Consecințele istorice
Revolta social-revoluționarilor de stânga a avut potențialul de a schimba soarta Rusiei, dar lipsa unui lider decisiv și coordonarea slabă au dus la eșecul acesteia. Această revoltă a subliniat diviziunile profunde din interiorul mișcării revoluționare și a consolidat controlul bolșevic asupra Rusiei. Dacă social-revoluționarii de stânga ar fi reușit să acționeze eficient, istoria Rusiei ar fi putut lua o turnură radical diferită.
