Papa Francisc, omagiat în Parlamentul European: „Va rămâne în memoria colectivă pentru integritatea sa morală”

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Papa Francisc, omagiat în Parlamentul European

Papa Francisc a fost comemorat luni în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European la Strasbourg. Preşedinta legislativului comunitar, Roberta Metsola, i-a adus un omagiu, subliniind apelul fostului Suveran Pontif „la acţiune şi la a lucra împreună în fiecare zi pentru o Europă mai bună şi mai curajoasă”, care dă dovadă de „o mai mare compasiune”.

„Papa Francisc va fi ţinut minte pentru conducerea sa inspiraţională, autoritatea sa morală şi bunătatea sa, profitând de fiecare ocazie pentru a pleda în favoarea unei lumi mai umane, mai paşnice şi mai unite”, a declarat Roberta Metsola, înainte de a solicita plenului PE un moment de reculegere în memoria fostului Suveran Pontif.

Metsola a reamintit discursul lui papa Francisc din 2014, susţinut în plenul legislativului comunitar, când a cerut fiecărui eurodeputat „să lucreze pentru a face astfel încât Europa să redescopere tot ce are mai bun”. De asemenea, a menţionat mesajul pe care papa Francisc l-a scris în cartea de onoare a Parlamentului European, exprimându-şi speranţa că aceasta va deveni un loc în care fiecare membru va contribui la asigurarea faptului că Europa, conştientă de trecutul său, priveşte cu încredere spre viitor, pentru a trăi cu speranţă prezentul.

Personalitatea şi moştenirea papei Francisc au fost omagiate şi de liderii grupurilor politice din Parlamentul European.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *