Parlamentul a aprobat Legea „România fără violență”: Pedepsele minime se vor înăspri!
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de modificare şi completare a unor acte normative în vederea combaterii violenţei, intitulat „România fără violenţă”. Proiectul prevede înăsprirea pedepselor în cazul lovirii sau altor acte de violenţă, fiind înregistrate 286 voturi „pentru”, un vot „contra” şi o abţinere. Camera Deputaţilor este for decizional.
Actul normativ aduce modificări Codului penal şi Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecţie, având scopul de a asigura autorităţilor competente instrumentele necesare pentru combaterea violenţei sub toate formele sale.
Conform noului proiect, lovirea sau orice acte de violenţă care cauzează suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, în contrast cu pedepsele actuale, care variau de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. De asemenea, fapta prin care se produc leziuni traumatice sau se afectează sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, va fi pedepsită cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă.
Modificările stipulează că, în cazul în care victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului, este un minor, fapta este săvârşită în public sau făptuitorul deţine o armă, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal care pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor, pedepsele vor fi cuprinse între 6 luni şi 3 ani de închisoare.
O altă modificare importantă prevede că, în cazul înaintării ordinului de protecţie provizoriu, durata iniţială pentru care acesta a fost dispus se va prelungi automat până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de protecţie. Procurorul va comunica acest lucru unităţii de poliţie care a înaintat ordinul de protecţie provizoriu, care va lua măsuri pentru informarea imediată a persoanelor implicate.
În plus, în cazul recidivei, pedepsele cu închisoarea pentru încălcarea ordinului de protecţie sau a ordinului de protecţie provizoriu vor fi majorate cu jumătate, variind de la 6 luni la 5 ani. Persoanele afectate de ordinul de protecţie pot solicita revocarea acestuia sau înlocuirea măsurii dispuse.
