Parlamentul European a hotărât ca infracțiunile sexuale asupra copiilor să rămână imprescriptibile

Daniel
Moderator Daniel
5 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Parlamentul European a hotărât ca infracțiunile sexuale asupra copiilor să rămână imprescriptibile

Parlamentul European (PE) a decis marţi să nu se prescrie abuzurile sexuale comise asupra minorilor, având în vedere că aceste infracțiuni sunt raportate, de obicei, după mulți ani. De asemenea, materialele ce conţin abuzuri generate de inteligenţa artificială (AI) vor fi considerate infracţiuni. PE a aprobat cu 599 de voturi pentru, două împotrivă şi 62 de abţineri o propunere de act legislativ ce înăsprește normele pentru a combate mai eficient abuzurile sexuale împotriva copiilor.

Eurodeputatul PPE Jeroen Lenaers (Olanda), negociatorul principal al Parlamentului European în această propunere, a afirmat: „Dacă consecinţele pentru victime durează toată viaţa, oportunitatea de a căuta justiţie ar trebui să dureze la fel de mult.” Comisarul european pentru afaceri interne şi migraţie, Magnus Brunner, a subliniat necesitatea de a „sancţiona infracţiunile care folosesc noile tehnologii, precum conţinutul creat prin AI”, precum şi de a defini „groomingul” și extorsiunea sexuală ca infracţiuni, având în vedere că denunțurile de acest tip s-au multiplicat de 12 ori în ultimii trei ani.

Brunner a încurajat nu doar aprobarea acestui act legislativ, ci și a unui regulament privind materialele online ce conţin abuzuri sexuale asupra minorilor, care să oblige companiile tehnologice să „abordeze riscurile sistemice” în acest domeniu înainte de expirarea legislaţiei în vigoare, în aprilie 2026. În 2023, PE a adoptat poziţia sa cu privire la această reglementare, dar Consiliul nu a făcut-o încă. Odată ce se va întâmpla acest lucru, vor putea începe negocierile legislative între cele două instituţii pe acest subiect.

Eurodeputaţii au cerut abolirea termenelor de prescripţie pentru infracţiunile prevăzute în lege, având în vedere că majoritatea victimelor denunţă infracţiunea la mult timp după ce aceasta a avut loc. De asemenea, au susţinut că dreptul victimelor de a solicita o despăgubire să nu aibă termen de prescripţie. Au propus, de asemenea, creşterea pedepselor maxime pentru mai multe infracţiuni de abuz sexual asupra copiilor, inclusiv recrutarea minorilor pentru exploatarea lor în prostituţie, deţinerea sau distribuirea de materiale ce conţin abuzuri sexuale asupra copiilor, precum şi oferirea de compensaţii pentru anumite infracţiuni de abuz sexual asupra copiilor.

Publicitate
Ad Image

Eurodeputaţii au susţinut o actualizare a definiţiilor la nivelul UE pentru infracţiunile legate de abuzul şi exploatarea sexuală a copiilor. Propunerea îşi propune să adapteze legislaţia la noile tehnologii, cum ar fi materialele deepfake, şi să garanteze că abuzul şi incitarea pot fi urmărite în justiţie, fie că au avut loc online sau offline. De asemenea, au aprobat dispoziţii privind transmiterea în direct a abuzului sexual asupra copiilor, precum şi difuzarea online de materiale conexe.

Pentru a eficientiza investigaţiile, europarlamentarii au susţinut, de asemenea, desfăşurarea de investigaţii sub acoperire şi utilizarea metodelor de supraveghere sub acoperire. Au cerut o nouă definiţie a consimţământului specifică pentru minorii care au atins vârsta consimţământului sexual, stipulând că interacţiunile bazate pe consimţământ între persoane apropiate ca vârstă nu ar trebui să fie considerate infracţiune, cu excepţia cazului în care există dependenţă sau abuz de încredere. În schimb, a pretinde că eşti minor ar trebui să fie o circumstanţă agravantă pasibilă de sancţiuni.

Manualele „de abuz”, care oferă sfaturi pas cu pas despre cum să se comită aceste infracţiuni, vor fi tratate ca „instrumente de premeditare”. PE a cerut consolidarea drepturilor victimelor şi a sistemelor de sprijin în întreaga UE, stabilind linii telefonice directe pentru a denunţa abuzurile şi obligând statele membre să adopte măsuri pentru a garanta retragerea rapidă a paginilor web ce conţin materiale cu abuzuri sexuale asupra copiilor. De asemenea, a pledat pentru ca acest sprijin pentru minori să fie gratuit, inclusiv examene medicale şi medico-legale, ajutor pentru documentarea probelor, asistenţă medicală şi acces la servicii de sănătate sexuală şi reproductivă. Negocierile dintre PE şi Consiliu privind forma finală a actului legislativ sunt prevăzute să înceapă pe 23 iunie.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *