Parlamentul olandez solicită guvernului să se alăture marșului LGBT interzis de Viktor Orban în Budapesta.

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Parlamentul olandez solicită participarea la Marșul LGBT din Budapesta

Parlamentul Ţărilor de Jos a aprobat joi o moţiune prin care cere guvernului să trimită miniştri să participe în iunie la „Marşul Mândriei” din Budapesta, interzis de premierul ungar Viktor Orban. De asemenea, legislativul olandez îndeamnă alte guverne din Uniunea Europeană să participe la acest eveniment, relatează agenţia EFE.

Scopul moţiunii este ca o delegaţie formată din membri ai guvernului olandez să fie prezentă pe 28 iunie în capitala ungară, la a 30-a ediţie a „Marşului Mândriei”, eveniment pe care organizatorii continuă să-l pregătească, în ciuda interdicţiei impuse de guvernul lui Orban.

Moţiunea a fost prezentată de partidele Volt (pro-european) şi VVD (liberali din coaliţia de guvernare). Acestea consideră că interzicerea marşului LGBT „este contrară valorilor şi principiilor fundamentale pe care a fost construită Uniunea Europeană, precum libertatea, statul de drept şi democraţia”.

Pe lângă trimiterea unei delegaţii oficiale, moţiunea îndeamnă guvernul olandez să solicite altor state membre ale UE să procedeze în aceeaşi direcţie. Deşi guvernul olandez nu a respins încă cererea parlamentului, ministrul apărării, Ruben Brekelmans, a exprimat temeri cu privire la posibile represalii ale guvernului ungar faţă de organizatorii marşului. El a menţionat că, dacă Olanda trimite miniştri sau secretari de stat, acest lucru ar putea complica organizarea evenimentului.

Publicitate
Ad Image

„Nu a fost deocamdată solicitată o permisiune oficială pentru marş şi, prin urmare, încă nu există o autorizaţie. Dacă va fi acordată, vom indica dacă participăm şi în ce mod”, a declarat Brekelmans.

Moţiunea a fost votată de patru partide, inclusiv cele două iniţiatoare, dar a fost respinsă de Partidul Libertăţii (PVV), formaţiunea de extremă dreapta a lui Geert Wilders, care a câştigat ultimele alegeri legislative.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *