Pensiile nu vor fi indexate în 2025
Pensionarii cu venituri mici vor primi anul acesta un ajutor unic de 800 de lei, plătit în două tranșe. Indexarea cu inflația a tuturor pensiilor, așteptată pentru luna septembrie, nu a fost bugetată pentru 2025 din cauza deficitului bugetar mare înregistrat anul trecut, a declarat ministrul de Finanțe Tanczos Barna.
Ministrul a explicat că ajutorul „one off” este exact suma care a fost bugetată și schema aprobată odată cu bugetul pe 2025. „S-a văzut foarte clar că, în urma deficitului de anul trecut, nu sunt fonduri suficiente pentru a ține pasul cu inflația”, a subliniat Barna.
„A fost o decizie foarte grea, o decizie pe care am fost obligați s-o luăm având în vedere situația economiei. Avem siguranța că salariile și pensiile vor fi plătite la nivelul anului 2024, deci ne-am asigurat că nu vor fi probleme în plata acestor sume. În momentul în care economia și încasările fac posibile aceste lucruri, vom reveni și vom intra din nou pe această schemă de ajustare a pensiilor cu rata inflației”, a adăugat ministrul.
Barna a menționat că indexarea pensiilor „nu este o măsură bugetată pe anul acesta” și că trebuie să se aibă în vedere obiectivul realizabil de 7% deficit bugetar, pentru a asigura seriozitate și predictibilitate în fața investitorilor străini și a economiei naționale.
„Nu sunt bugetate alte ajutoare în afară de acest ajutor unic de 800 lei, plătit în două tranșe, 400 lei în aprilie și 400 lei în ultimul trimestru”, a precizat el.
„Presiunea anului 2024 se resimte pe 2025 prin anualizarea cheltuielilor pe salarii și pe pensii. Am procedat la înghețarea acestor salarii și pensii tocmai pentru a avea siguranța că ele vor fi plătite în 2025 și că ne vom încadra într-un deficit de 7%, pentru a reintra pe un trend de normalitate și de reducere a deficitului”, a concluzionat Barna.
