Planurile Pentagonului pentru un eventual conflict cu China, prezentate lui Elon Musk
Pentagonul urmează să-l informeze vineri pe magnatul Elon Musk, un consilier apropiat al președintelui american Donald Trump, despre planurile militare ale SUA în cazul unui conflict cu China, conform ziarului The New York Times (NYT). Această dezvăluire a fost negată vehement de Donald Trump și de secretarul american al Apărării, însă vizita lui Musk la Pentagon a fost confirmată.
Accesul lui Musk la informații secrete ar extinde semnificativ rolul său influent de consilier al președintelui și șef al Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE), o entitate care a făcut presiuni pentru eliminarea unor agenții federale și concedierea a mii de funcționari publici. Întâlnirea evidențiază, de asemenea, potențiale conflicte de interese, deoarece Musk este CEO al companiilor SpaceX și Tesla, care au contracte cheie cu Pentagonul și are interese financiare extinse în China.
NYT citează doi oficiali americani care au confirmat întâlnirea programată pentru vineri, unde Musk va accede la planurile de război împotriva Chinei. Aceste planuri, cunoscute în jargonul militar drept O-plans (planuri operative), sunt printre cele mai bine păstrate secrete ale armatei americane. O eventuală dezvăluire a acestora ar putea permite unei țări inamice să-și consolideze apărarea și să-și corecteze vulnerabilitățile, reducând eficacitatea strategiei SUA. Informațiile de care va beneficia Elon Musk vor include aproximativ 20 până la 30 de diapozitive care detaliază modul în care SUA ar face față unui conflict cu China, incluzând posibile ținte militare ce ar putea fi prezentate președintelui Trump pentru o decizie în caz de război.
La scurt timp după publicarea acestei informații, președintele Trump a reacționat pe rețeaua sa de socializare, Truth Social. „Mass-media de știri false sunt din nou prezente, de data aceasta eșuatul New York Times. Ei au spus, în mod incorect, că Elon Musk va merge mâine la Pentagon pentru a primi informații despre un posibil «război cu China». Ce ridicol! China nici măcar nu va fi menționată sau discutată. Este păcat că mass-media discreditate pot inventa astfel de minciuni. În orice caz, povestea este complet falsă!!”, a scris Trump.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, Sean Parnell, a indicat că Pentagonul „este încântat să-l primească pe Elon Musk vinerea aceasta” și a declarat că omul de afaceri a fost invitat de secretarul Apărării, Pete Hegseth, pentru o simplă vizită, catalogând articolul NYT drept fake news. De asemenea, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a calificat știrea NYT ca fiind falsă, dar a confirmat vizita lui Musk, menționând că este o „întâlnire informală” despre inovație și eficiență.
