Poliția dezvăluie mărturisirile șoferilor sancționați de Paște pentru viteză sau alcool
Mii de șoferi au fost amendați în vacanța de Paște pentru depășirea limitelor legale de viteză. În Timiș, peste 200 de șoferi au fost prinși de aparatele radar că au accelerat peste limita permisă. De asemenea, 10 șoferi au fost depistați sub influența alcoolului la volan, iar cinci conducători auto au avut rezultate pozitive la testele de droguri.
Polițiștii au făcut publice cele mai amuzante scuze invocate de șoferii opriți, aceștia sperând să scape de amenzi. Printre explicațiile oferite se numără: „mă grăbeam să gust din cozonacul de la soacră-mea”, „mă grăbesc că se răcesc sarmalele” sau „mă paște o ceartă cu nevasta”. Un alt șofer a declarat că „i-a dat preotul pâine și vin”, iar altul a explicat că se grăbește pentru că „are mielul în portbagaj”.
Cu toate acestea, polițiștii au subliniat că niciun șofer nu a fost iertat de amendă pentru depășirea vitezei legale.
