Polițist din Bistrița, accidentat din eroare de un camarad în timpul misiunii. Rănitul a fost dus de urgență la spital.

Daniel
Moderator Daniel
1 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Polițist din Bistrița, accidentat din eroare de un camarad în timpul misiunii

Un polițist în vârstă de 26 de ani din Bistrița a fost grav rănit marți, după ce arma unui coleg de la Biroul Transporturi s-a descărcat accidental. Incidentul a avut loc în zona Gării din municipiul Bistrița, iar victima a fost transportată de urgență la spital.

Conform IPJ Bistrița-Năsăud, la fața locului au intervenit imediat un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, însoțit de medic, și un echipaj de pompieri, care au acordat primul ajutor polițistului rănit și l-au transportat la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Din primele informații, polițistul a fost rănit ca urmare a unei descărcări accidentale a armei deținute de colegul său, care își desfășura activitatea în cadrul Poliției Transporturi Bistrița-Năsăud.

O echipă complexă formată din polițiști ai Poliției Municipiului Bistrița, de la Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Investigații Criminale și Criminalistică se află în zonă și efectuează verificări amănunțite.

Publicitate
Ad Image

Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița a fost sesizat imediat și a preluat cercetările în acest caz, fiind deschisă o anchetă penală proprie pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor incidentului.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *