Previziuni despre finalul războiului din Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marţi că nu îşi face iluzii în legătură cu o încheiere rapidă a războiului din Ucraina. „S-ar putea să fie nevoie să ne pregătim pentru o durată mai lungă” a conflictului, a afirmat Merz după discuţii cu premierul finlandez Petteri Orpo, în oraşul Turku din sud-vestul Finlandei.
Merz a subliniat că, de-a lungul istoriei, conflictele s-au încheiat de obicei atunci când una sau ambele părţi au ajuns la epuizare, fie militară, fie economică. „Evident, suntem încă departe de asta în acest război”, a argumentat el.
Cancelarul a insistat că sprijinul pentru Ucraina va continua, menţionând că războiul nu este doar despre integritatea teritorială a Ucrainei. „Ordinea politică pe care am stabilit-o împreună cu Rusia după 1990 este pusă sub semnul întrebării. Suntem ameninţaţi şi ne apăram împotriva acestui lucru”, a declarat Merz.
Merz a subliniat că eforturile comune ale Uniunii Europene, Regatului Unit şi Statelor Unite din ultimele trei săptămâni pentru a face presiuni asupra Rusiei să accepte un armistiţiu au fost nereuşite. „Oricum, nu mi-am făcut nicio iluzie de la început că acest lucru se va întâmpla foarte repede”, a spus el, adăugând că Rusia nu are niciun interes pentru un armistiţiu în acest moment.
„În consecinţă, asta înseamnă că Ucraina trebuie să continue să se apere şi că trebuie să ne intensificăm eforturile, astfel încât Ucraina să se poată apăra”, a concluzionat cancelarul german.
