Prezența militară americană în Orientul Mijlociu
Statele Unite au aproximativ 40.000 de militari şi civili desfăşuraţi în Orientul Mijlociu, cu trupe în peste zece ţări şi nave în apele regiunii. Baza Al Udeid din Qatar, atacată recent cu rachete de Iran, este cea mai mare din regiune, având un efectiv de 10.000 de soldaţi.
Statele Unite menţin instalaţii militare şi personal în cel puţin 19 locaţii din Arabia Saudită, Bahrein, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Irak, Israel, Iordania, Kuweit, Qatar şi Siria. De asemenea, armata americană utilizează baze mari în Djibouti şi Turcia, care contribuie la operaţiunile din Orientul Mijlociu, dar sunt sub controlul altor comandamente regionale. Pentagonul foloseşte și baza de pe insula Diego Garcia din Oceanul Indian, operată în comun cu Regatul Unit.
Baza aeriană Al Udeid, situată în apropierea capitalei Doha, este cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu. La această bază se află un cartier general avansat al Comandamentului Central (CENTCOM) și servește pentru operaţiuni în Irak, Siria şi Afganistan. De asemenea, Al Udeid găzduieşte Aripa expediţionară 379 a forţelor aeriene ale SUA, fiind prezente şi forţe britanice și australiene.
În 2024, SUA au ajuns la un acord cu guvernul qatarez pentru a prelungi utilizarea bazei Al Udeid pentru încă zece ani, poziţie pe care o deţin din 2000. Bahrein găzduieşte Flota a V-a, responsabilă de forţele navale americane din Golful Persic, Marea Roşie, Marea Arabiei și coasta de est a Africii, precum şi sediul Comandamentului Central al Forţelor Navale.
Kuweitul are mai multe baze militare, inclusiv un sub-sediu al CENTCOM, fiind un centru operaţional pentru forţele armate din Orientul Mijlociu. Baza aeriană Ali al-Salem găzduieşte Aripa expediţionară aeriană 386, iar baza aeriană Al Dhafra din Emiratele Arabe Unite sprijină operaţiunile aeriene de luptă, găzduind Aripa expediţionară aeriană 380.
În Arabia Saudită, 2.321 de militari rămân staţionaţi, mulţi fiind găzduiţi în baza Aeriană Prince Sultan, la 60 de kilometri sud de Riad. În Irak, sunt staţionaţi aproximativ 2.500 de soldaţi americani, un număr semnificativ mai mic decât cei aproximativ 150.000 desfăşuraţi în timpul războiului care l-a răsturnat pe Saddam Hussein. Irakul are două baze aeriene majore pentru personalul american: Ain Al Asad în provincia Anbar şi Erbil în regiunea Kurdistan.
În Siria, SUA desfăşoară aproximativ 2.000 de soldaţi în mai multe baze, având ca scop combaterea grupărilor islamice radicale. O bază notabilă este Al Tanf, situată în apropierea graniţei cu Irak şi Iordania.
