Modi anulează participarea la parada din Moscova
Premierul indian Narendra Modi nu va mai participa la parada militară organizată pe 9 mai în Piaţa Roşie din Moscova, cu ocazia victoriei asupra Germaniei naziste. India va fi reprezentată de ministrul apărării, Rajnath Singh, conform unei surse guvernamentale de la New Delhi.
La începutul lunii, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe indian, Randhir Jaiswal, anunțase că președintele rus Vladimir Putin l-a invitat pe Modi să participe la ceremoniile de 9 mai. Totuși, această decizie de anulare a participării intervine pe fondul escaladării tensiunilor între India și Pakistan, după un atentat sângeros în Kashmirul indian, soldat cu 26 de morți. New Delhi a acuzat Islamabadul de responsabilitate, iar autoritățile pakistaneze neagă orice implicare.
Narendra Modi a vizitat Rusia în octombrie anul trecut pentru un summit multilateral, iar Vladimir Putin este așteptat în India în cursul acestui an. Rusia, moștenitoarea URSS, consideră 9 mai ca fiind cea mai importantă sărbătoare de stat și a promis să organizeze ceremonii grandioase cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la victoria împotriva nazismului.
