Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, în fața unei posibile arestări: încălcarea controlului judiciar în vizorul DNA

Daniel
Moderator Daniel
6 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, în fața unei posibile arestări

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a solicitat Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a primarului oraşului Sinaia, Vlad Oprea, pentru încălcarea condițiilor controlului judiciar în dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupţie. Surse judiciare afirmă că primarul ar fi exercitat funcția de primar, deşi acest lucru îi era interzis.

În luna ianuarie, Vlad Oprea a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune în valoare de 600.000 de lei, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată, efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, trafic de influenţă, fals în declaraţiile de avere, dar şi abuz în serviciu. Oprea mai este acuzat de spălarea banilor și încălcarea prevederilor legale în construcții.

Pe durata controlului judiciar, Vlad Oprea trebuie să respecte mai multe obligaţii, printre care: să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor, să nu comunice cu persoanele menţionate în ordonanţa de control judiciar, să nu se deplaseze la sediul Primăriei Sinaia şi să nu exercite funcţia de primar.

Conform anchetatorilor, Vlad Oprea ar fi pretins și primit, prin intermediul altor firme, suma totală de 238.000 euro de la reprezentanții SC Nordis Best Construct pentru a facilita obţinerea documentației necesare construirii unui hotel/aparthotel în Sinaia. O parte din acești bani ar fi fost folosiți pentru achiziționarea unei stații de betoane din Turcia.

Publicitate
Ad Image

De asemenea, primarul ar fi fost implicat în administrarea de facto a unei societăți comerciale administrate de mama sa, luând decizii legate de patrimoniu și dispunând efectuarea de plăți. Veniturile obţinute din activitățile societății ar fi fost utilizate pentru construirea unei vile deținute de Vlad Oprea, dar pe numele societății.

În plus, în perioada iulie 2019 – ianuarie 2024, Oprea ar fi permis desfășurarea neautorizată a activității de alimentație publică pentru un restaurant, cu scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru societatea mamei sale.

Procurorii susțin că, în perioada 2022-2023, Vlad Oprea ar fi disimulat proveniența unor bunuri și sume de bani încasate de un apropiat prin firmele pe care le administra, știind că acestea provin din infracțiuni de corupție, sumele fiind utilizate pentru achiziționarea și reabilitarea unor imobile în Franța.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *