Plan de evacuare în caz de conflict în Vilnius
Vilnius, capitala Lituaniei, a prezentat un plan de evacuare în caz de război, având în vedere temerile că ar putea fi una dintre următoarele ţinte ale Rusiei. Primarul Valdas Benkunskas a declarat că cele trei rute principale de evacuare se îndreaptă spre vest, subliniind că „în mod istoric, inamicul a venit dinspre est”.
„Nu vrem să provocăm panică. Obiectivul nostru este clar: să avem un plan, o coordonare între instituţii, să ştim cine de ce este responsabil şi să avem încredere în forţele noastre de apărare… sperând că acest plan nu va trebui să fie activat niciodată”, a adăugat primarul.
Lituania, stat membru UE şi NATO, a fost un aliat fidel al Ucrainei de la invazia Rusiei în februarie 2022 și a majorat cheltuielile pentru apărare și instruire din teama de a nu fi vizată de Moscova. Vilnius se află la doar 30 de kilometri de graniţa cu Belarus, care a fost folosită de Rusia ca punct de plecare pentru invazia Ucrainei.
Primăria capitalei a indicat că populaţia de peste 600.000 de locuitori ar putea fi evacuată complet în 48 de ore. De asemenea, Rusia şi Belarus vor organiza exerciţiile militare Zapad în luna septembrie, care, la ediţiile anterioare, au mobilizat zeci de mii de soldaţi în apropierea graniţelor Poloniei şi ale statelor baltice.
Planul de evacuare ia în considerare și riscurile de dezastre naturale sau incidente la centrala nucleară Ostroveţ din Belarus. Autorităţile lituaniene au organizat deja exerciţii de decontaminare și au distribuit tablete de iod locuitorilor din Vilnius în cazul unui incident la centrala construită de Rusia, situată la aproximativ 50 de kilometri de capitală. Lituania consideră că centrala nucleară este nesigură, o acuzaţie respinsă de Minsk și Moscova.
Oraşul Vilnius intenţionează să organizeze în toamnă exerciţii pentru aplicarea acestui plan de evacuare.
