Primul apel al Papei Leon al XIV-lea de la balconul Bazilicii Sfinte Petru

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Primul apel al Papei Leon al XIV-lea de la balconul Bazilicii Sfinte Petru

Noul Suveran Pontif al Bisericii Catolice, Papa Leon al XIV-lea, şi-a exprimat joi speranţa, în prima sa intervenţie de la balconul Bazilicii Sf. Petru de la Vatican, ca salutul său de pace să ajungă la întreaga planetă. El a făcut apel la „construirea de punţi” prin intermediul dialogului, conform agenţiilor internaţionale de presă.

„Pacea fie cu voi toţi”, au fost primele cuvinte rostite de noul Papă în faţa a 100.000 de credincioşi adunaţi în Piaţa Sf. Petru. Credincioşii i-au răspuns: „Trăiască Papa Leon al XIV-lea”. Papa Leon al XIV-lea i-a mulţumit predecesorului său, papa Francisc, şi le-a cerut credincioşilor din Piaţa Sf. Petru, dar şi din alte colţuri ale lumii, să-l ajute să construiască punţi, fără teamă, cu scopul de a căuta dreptatea.

Noul Papă a salutat în limba spaniolă vechea sa dioceză din Chiclayo, Peru. „Şi dacă îmi permiteţi un cuvânt, un salut… tuturor, şi în special iubitei mele eparhii de Chiclayo din Peru”, a declarat acesta.

Preşedintele american Donald Trump l-a felicitat pe cardinalul american Robert Francis Prevost, devenit Papa Leon al XIV-lea, exprimându-şi emoţia că acesta este primul Papă American. Trump a scris pe platforma sa Truth Social despre onoarea pe care o reprezintă acest eveniment pentru ţara sa şi a manifestat nerăbdarea de a se întâlni cu noul suveran pontif.

Publicitate
Ad Image

Leon al XIV-lea va fi al 267-lea pontif din istorie, urmându-i Papei Francisc (2013-2025), care a murit pe 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani. Alegerea lui Leon al XIV-lea are loc în mijlocul Jubileului sau Anului Sfânt convocat de Papa Francisc, care urmează să se încheie pe 6 ianuarie 2026.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *