Produsul „Pui de baltă” scos de pe rafturi de către două mari rețele comerciale
Produsul „Pui de baltă”, comercializat în pungi de un kilogram, a fost retras de la vânzare în magazinele Metro și Carrefour, după ce au fost identificate reziduuri de produse medicinale veterinare.
Metro a anunțat că a fost notificată de furnizorul GROENLANDA SERV S.R.L. să inițieze retragerea de la comercializare și de la clienți a produsului menționat. Compania a specificat că motivul rechemării este „identificarea de reziduuri de produse medicinale veterinare”.
Consumatorii care au achiziționat produsele din loturile vizate sunt rugați să nu le consume și să le returneze în magazinele Metro Cash & Carry România SRL până pe 31.03.2025, urmând să primească contravaloarea acestora.
De asemenea, Carrefour a luat decizia de a retrage de la comercializare produsul „Pui de baltă” din aceleași motive. Compania recomandă persoanelor care dețin produse din lotul descris să nu le consume, ci să le distrugă sau să le returneze în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
