Protest împotriva condamnării lui Marine Le Pen
Extrema dreaptă franceză a anunțat marți demonstrații pașnice și alte evenimente, inclusiv distribuirea de pliante, în sprijinul liderei sale, Marine Le Pen, care a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru deturnare de fonduri ale Parlamentului European. Condamnarea îi interzice, de asemenea, ocuparea unei funcții publice timp de cinci ani, ceea ce o împiedică să candideze la prezidențiale în 2027.
Președintele partidului Adunarea Națională și succesorul politic al lui Marine Le Pen, Jordan Bardella, a făcut anunțul despre manifestații într-un interviu la postul de radio Europe 1. El a lansat un apel la „indignare”, subliniind că acțiunile trebuie să fie fără violență pentru a nu oferi adversarilor politici o scuză pentru atacuri.
„Nu suntem fasciști, nu suntem rasisti, nu suntem de extremă dreapta. Suntem oameni rezonabili, patrioți, ne iubim țara și vrem să luptăm pentru destinul Franței și pentru viața de zi cu zi a francezilor”, a declarat Jordan Bardella, politician de 29 de ani, considerat succesorul cel mai probabil al lui Marine Le Pen la viitoarele alegeri prezidențiale.
Marine Le Pen a acuzat marți „sistemul” că a lansat o „bombă nucleară” împotriva ei pentru a o elimina de pe scena politică. „Dacă judecătorii și magistrații decid cine se poate prezenta la alegeri și pe cine pot vota francezii, atunci nu suntem într-o democrație”, a afirmat ea la o întâlnire cu deputații partidului său.
Condamnarea lui Marine Le Pen a fost pronunțată luni de un tribunal din Paris, care a decis o perioadă de ineligibilitate de cinci ani cu executare imediată și o pedeapsă de patru ani de detenție, dintre care doi cu executare, în care va putea fi monitorizată la domiciliu cu ajutorul unei brățări electronice. De asemenea, a fost impusă o amendă de 100.000 de euro.
Condamnarea a fost dată într-un dosar de deturnare de fonduri ale Parlamentului European, referitor la încadrarea în această instituție a unor persoane care de fapt lucrau pentru partidul Adunarea Națională. Opt foști eurodeputați ai acestui partid au fost de asemenea condamnați în același dosar.
Marine Le Pen a înaintat recurs, astfel că până la pronunțarea sentinței definitive, pedeapsa penală va fi suspendată. Totuși, decizia privind ineligibilitatea politică rămâne în vigoare, ceea ce înseamnă că nu va putea candida la alegerile prezidențiale din 2027, decât dacă o sentință definitivă anulează interdicția de a ocupa o funcție publică.
