Putin afirmă că Rusia își dorește implicarea Europei în dialogul pentru pacea din Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni că Rusia nu se opune implicării Europei în negocierile de pace ruso-americane care vizează soluţionarea conflictului din Ucraina, subliniind că Bruxellesul a respins mult timp orice dialog cu Moscova. Putin a menționat că Rusia este dispusă să-și reducă cheltuielile de înarmare, cu condiția ca și Statele Unite să facă același lucru.
Într-un interviu acordat televiziunii de stat ruse, Putin a afirmat că preşedintele american Donald Trump abordează conflictul dintre Rusia și Ucraina într-un mod rațional, nu emoțional. Rusia și Statele Unite au purtat o primă rundă de discuții privind Ucraina săptămâna trecută în Arabia Saudită, dar Ucraina și aliații europeni ai Kievului nu au fost invitați, provocând obiecții din partea ambelor părți.
„Participarea Europei la procesul de negociere este necesară. Noi nu am respins niciodată acest lucru, am purtat discuţii constante cu ei”, a afirmat Putin. El a adăugat că, sub pretextul de a provoca Rusiei o înfrângere pe câmpul de luptă, europenii au refuzat contactul cu Moscova, dar dacă doresc să revină, „este în regulă”.
Despre summitul de la Riad
Putin a comentat și reacțiile negative la discuțiile de la Riad, considerându-le „emoţionale şi lipsite de orice fel de logică”. El a subliniat că, pentru a rezolva chestiuni complexe, inclusiv problema ucraineană, Rusia și Statele Unite trebuie să facă primul pas pentru a crește nivelul de încredere între cele două țări. „Am căzut de acord că vom aborda conflictul, și nu respingem implicarea ţărilor europene”, a explicat Putin.
Ce spune despre Trump
Putin a susținut, de asemenea, ideea ca Rusia și Statele Unite să discute despre reduceri semnificative ale cheltuielilor militare, de până la 50%. „Am putea ajunge la un acord cu Statele Unite. Nu suntem împotriva acestui lucru”, a declarat el. Liderul rus a respins sugestiile că schimbarea radicală a politicii Washingtonului faţă de Ucraina de către Trump ar fi bazată pe emoţii, afirmând că Trump acționează logic și fără constrângeri.
„El se mişcă într-o manieră directă şi fără constrângeri speciale. Acesta este privilegiul liderului uneia dintre marile puteri”, a subliniat Vladimir Putin.
