Putin pregătește calea pentru americani către bogățiile de metale rare ale Rusiei

Daniel
Moderator Daniel
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Putin pregătește calea pentru americani către bogățiile de metale rare ale Rusiei

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a oferit Statelor Unite posibilitatea de a explora în comun zăcămintele de metale de pământuri rare din Rusia, precum şi de a furniza aluminiu pe piaţa internă americană, în cadrul unui viitor acord economic. Această declaraţie vine în contextul în care preşedintele american, Donald Trump, a afirmat că vor avea loc „tranzacţii majore de dezvoltare economică cu Rusia”. La scurt timp după declaraţia lui Trump, Putin a condus o reuniune cu miniştri şi consilieri economici pe tema metalelor din pământuri rare.

„Suntem pregătiţi să oferim (proiecte comune cu) partenerii noştri americani, iar când spun parteneri, mă refer nu doar la structuri administrative şi guvernamentale, ci şi la companii, dacă acestea sunt interesate să lucrăm împreună”, a declarat Putin la televiziunea de stat după întâlnire. El a subliniat că Rusia deţine mult mai multe resurse de metale rare decât Ucraina, menţionând că un potenţial acord SUA-Ucraina privind metalele rare nu reprezintă o preocupare pentru Rusia.

Conform datelor U.S. Geological Survey, Rusia are a cincea cea mai mare rezervă de metale rare din lume, cu aproximativ 3,8 milioane de tone metrice. Metalele din pământuri rare sunt esenţiale pentru fabricarea magneţilor utilizaţi în vehicule electrice, telefoane mobile, sisteme de rachete şi alte dispozitive electronice. În prezent, Rusia extrage doar 2.500 de tone de concentrat pe an, având o capacitate limitată de prelucrare.

Putin a adăugat că acordurile de explorare a metalelor din pământuri rare ar putea fi extinse la zăcăminte situate în estul Ucrainei, pe care Rusia îl controlează. De asemenea, el a menţionat că societăţile ruseşti ar putea furniza până la 2 milioane de tone de aluminiu pe piaţa americană anual, în cazul în care aceasta se redeschide, Rusia având anterior o cotă de 15% din importurile americane de aluminiu înainte de introducerea taxelor prohibitive în 2023.

Publicitate
Ad Image

Putin a sugerat că Rusia şi SUA ar putea colabora în domeniul energiei hidroelectrice şi producţiei de aluminiu în regiunea Krasnoiarsk din Siberia, unde se află cel mai mare producător de aluminiu din Rusia, Rusal. El a estimat că investiţiile potenţiale în acest proiect ar putea ajunge la 15 miliarde de dolari. De asemenea, a menţionat că proiectele comune ar putea fi extinse şi la sectorul energetic, unele companii ruseşti şi americane fiind deja în contact, fără a oferi detalii suplimentare.

Putin a declarat că pământurile rare reprezintă un sector prioritar pentru dezvoltarea economică şi competitivitatea Rusiei, subliniind că guvernul a încercat să „stimuleze potenţialul industriei naţionale”, de la extracţie la „fabricarea de produse finite de înaltă tehnologie”. „Pe baza rezultatelor proiectului naţional, volumul producţiei de astfel de bunuri ar trebui să crească de câteva ori”, a concluzionat el.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *